• În 150 de localități, merg la cursuri doar preșcolarii și elevii din clasele primare.
  • Cu o rată de infectare de 3,44, județul Timiș este în scenariul roșu.
  • Melinda Tomșa are doi copii, cu care stă acasă, de la începutul pandemiei.

Cu școlile și grădinițele închise, mamele au stat mai mereu cu cei mici. Dacă ești părinte, știi ce înseamnă asta și sigur te vei regăsi în povestea Melindei. Acum a venit rândul ei să intre în vacanță, pentru că Patricia, fiica ei, merge din nou la grădiniță.

Odată copilul dus la grădiniță, Melinda a avut timp și pentru ea. Nu a mai făcut-o cam de un an. Așa că a vrut să profite din plin de cele câteva ore în care Patricia este la grădiniță.

Primul lucru a fost să-mi fac o programare la coafor, apoi o sesiune de cumpărături. Am simțit nevoia să mă răsfăț. Vorba aia: ‘happy wife, happy life’”, a declarat Melinda Tomșa.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Și, ce o face pe o femeie mai fericită, decât puțin shopping la mall? Melindei îi era dor de asta. Să umble prin magazine, să probeze haine și accesorii. De când s-a închis grădinița, și-a cumpărat doar strictul necesar. Și atunci, cu ambii copii după ea.

Fugeau de colo-colo, peste tot. Vreau jucării, vreau haine, vreau și eu aia, hai să mergem încolo, hai încolo. Și atunci era o fugă continuă. Nu poți să zici că te relaxai. Nu neapărat realaxare, dar îți trebuia ceva util și nu puteai să-l iei, pentru că erau copiii. Uită-te să nu se lovească, să nu trântească, să nu strice ceva. Așa, acum, e mult mai relaxant”, a mai spus Melinda Tomșa.