• Foşti oficiali republicani vor să formeze un al treilea partid american.
  • Conform discuţiilor de până acum, noul partid ar funcţiona pe o platformă de conservatorism.

Zeci de foşti oficiali republicani, care consideră că Partidul Republican nu s-a impus în faţa fostului preşedinte Donald Trump şi tentativelor sale de a submina democraţia americană, vor să înfiinţeze un nou partid, transmite Reuters.

Acest grup este format din foşti oficiali aleşi, foşti oficiali din administraţiile Ronald Reagan, George H.W. Bush, George W. Bush şi Donald Trump, precum şi foşti ambasadori republicani şi strategi ai partidului.

Peste 120 dintre ei s-au întâlnit într-o videoconferinţă pe Zoom, vineri, pentru a discuta separarea acestui grup de partidul Republican.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Aceste negocieri relevă ruptura care a avut loc în cadrul Partidului Republican după atacul sângeros de la Capitoliu, la 6 ianuarie, al unor susţinători ai lui Donald Trump, judecat în Senat de ”incitare la insurecţie”.