O treime dintre angajați iau în considerarea schimbarea locului de muncă în urma pandemiei, arată un studiu realizat de Kaspersky. Cei mai mulți își doresc un nou job pentru că vor un salariu mai mare.

Potrivit raportului Kaspersky „Securing the Future of Work”, având în vedere pandemia globală COVID-19, 35% dintre angajați se gândesc să treacă la un nou loc de muncă în următoarele 12 luni. Principalele două motive pe care oamenii le-au invocat pentru această schimbare legată de carieră sunt legate de dorința de a primi un salariu mai mare (49%) și de menținerea unui echilibru echitabil între viața profesională și cea privată (41%).

„În timp ce aproape fiecare a doua persoană ar prefera să rămână în poziția actuală (48%), mulți angajați încă se simt încurajați să-și reconfigureze zilele de lucru pentru a se potrivi mai bine cu viața lor personală. Pe fondul restricțiilor de circulație și al lucrului de la distanță, aceștia au avut, de asemenea, mai mult timp pentru a reflecta la viitoarele lor cariere, pentru a se perfecționa sau a învăța ceva nou”, au transmis realizatorii studiului printr-un comunicat.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

După salariu și confort personal, căutarea unui rol care să merite eforturile și care să fie mai interesant este al treilea cel mai important motiv întâlnit în rândul respondenților (35%).

„Prin regândirea dorințelor și a capacităților lor, oamenii vor crea o nouă realitate de lucru. Fie că își schimbă locul de muncă sau își păstrează rolurile actuale, se vor strădui să mențină beneficiile muncii la distanță și condițiile de lucru mai confortabile. Dar pentru a realiza acest lucru, angajații trebuie să aplice atitudinea adecvată, să învețe să fie flexibili și să lucreze mai inteligent. Și, desigur, trebuie să își organizeze mediul de lucru și să își asume responsabilitatea pentru fiabilitatea și securitatea acestuia. La urma urmei, acest lucru poate deveni chiar și un avantaj competitiv în ochii angajatorilor”, spune Sergey Martsynkyan, Head of B2B Product Marketing la Kaspersky.