Tenismena cehă Petra Kvitova, favorita numărul 4 la turneul de tenis feminin de la Doha, a învins-o categoric în finala competiției pe spaniola Garbine Muguruza, cu scorul de 6-2, 6-1.

A fost o reeditare a aceleași finale, din 2018, când Kvitova învingea mult mai greu, în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-4, și în peste 2 ore și un sfert. Titlul din acest an a fost cel de al 28-lea din cariera sportivei cehe.

De această dată, Kvitova a obținut victoria cu 11 lovituri câștigătoare și 18 erori neforțate, în numai 66 de minute. Rezultatul duce scorul întâlnirilor directe dintre cele două la 5-1 pentru Kvitova.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Muguruza a rezistat în primul set doar până la 2-3, Kvitova luând apoi două break-uri plus game-ul pe propriul serviciu, închizând setul la 6-2.

În setul secund, Muguruza început cu un break și părea că are puterea să revină în joc. A fost însă ultima reușită a spanioloaicei, care a mai avut totuși două șanse de break în game-ul 3, nefructificate însă.

Kvitova a apăsat pe accelerație și nu i-a mai dat adversarei sale nici o șansă, închizând setul și meciul cu 6-2, 6-1, după ce a reușit să valorifice a treia minge de meci.

Câștigătoarea turneului a fost recompensată la Doha cu 68,570 USD și 470 de puncte WTA, în timp ce finalista a primit un cec de 51.000 USD și 305 puncte WTA.