• Derogările făcute de sistem au condus la uciderea a 1.500 de urși în România
  • În România sunt între aproximativ 2.000 – 2.700 de exemplare de lup
  • Braconajul pune în pericol speciile din România care sunt în vârful lanțului trofic

Actualizare: Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a anunțat oficial că a fost deschis dosarul penal:

„La 06.05.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind împrejurările în care, în ziua de 13.03.2021, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 25 Ojdula, jud. Covasna, gestionat de A.V.P.S. Botoş, a fost ucis prin împuşcare un exemplar mascul din specia urs (Ursus arctors), specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.

În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, prev. de art. 42, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 407/2006, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor, prev. de art 44, lit. b) din Legea nr. 407/2006, şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 343, alin. 1 Cod penal.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În prezent, ancheta este în desfășurare, în vederea stabilirii în mod corect și complet a circumstanțelor uciderii ursului.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.”

Știrea inițială:

Procurorii din Târgul Secuiesc au deschis dosar penal pentru braconaj și deținere ilegală de arme după uciderea lui Arthur, cel mai mare urs brun din România. Momentan acțiunea vizează doar faptele, adică nicio persoană nu este cercetată.

Modul în care Arthur a fost ucis a creeat numeroase nemulțumiri în spațiul public. Ciprian Gălușcă de la Greenpeace România îți spune că el a fost ucis printr-o simplă derogare. Derogare care, făcută în mod repetat a dus la uciderea a peste 1.500 de urși în România. Recompensele și interesele financiare încurajează braconajul și vânătoarea iar din cauza asta, speciile sunt puse în pericol. La final el speră că justiția o să-și facă treaba.

„Ăsta e rezultatul de fapt al unui policy, a unor norme să spunem așa, a unor legislații care permit astfel de vânători de trofeu. Se dau cote de vânătoare pentru lupi, 500 de lupi dacă nu mă înșel. La fel s-a întâmplat și în cazul linx-ului, a pisicilor sălbatice iar mă rog de cerbi nici nu mai vorbim”, a declarat Ciprian Găluşcă, coordonator campanii Greanpeace România.

Familia prințului care a împușcat ursul, are un castel în Austria. Riegersburg este inclus în circuitul turistic și se poate vizita.

Dacă până ieri avea rating 5 stele pe Google, în 24 de ore românii l-au prăbușit. Acum e la 3,7. Sunt sute de comentarii care au acordat castelului doar o stea.

Mesajele sunt simple: ,,Rest in pace, Arthur,” fotografii cu ursul sau pur și simplu un cuvânt postat: „Grotesc”.