• Marea Britanie ridică mai multe restricții din 17 mai.
  • Anthony Fauci spune că măștile vor deveni sezoniere.
  • În India e dezastru: încă 366.000 de cazuri.
  • Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice.
  • BioNTech nu își va modifica vaccinul pentru noile variante de COVID.

Britanicii s-au vaccinat, iar acum primesc tot mai multă libertate. Din 17 mai începe o nouă etapă de relaxare. Anumite restricții de călătorie vor fi ridicate, iar întâlnirile în spațiu închis vor fi permise pentru cel mult 6 persoane din 2 familii. Și vaccinați, de mască nu scăpăm.

Va rămâne un accesoriu de sezon, spune epidemiologul șef din SUA, Anthony Fauci. El crede că masca va fi utilă în perioadele reci, propice pentru boli respiratorii.

India e sufocată de COVID. 366.000 de cazuri au fost anunțate și azi. Iar peste 3.700 de oameni au murit. Tot mai mulți îi cer premierului Modi să instaureze o carantină națională.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Mai multă libertate și în Franța

Japonia e una din țările avansate cu campanie slabă de vaccinare. Sunt proteste pe străzile din Tokyo, oamenii cer anularea Jocurilor Olimpice. Mai puțin de 1% dintre japonezi s-au vaccinat până azi.

Vaccinul dezvoltat de BioNTech și Pfizer este eficient la noile mutații ale coronavirusului. Nu va fi modificat, au anunțat oficial cercetătorii nemți.

Și o știre de ultima oră: Terasele vor fi redeschise la 50% din capacitate în Franța pe 19 mai și la 100% din 9 iunie, a anunțat prim-ministrul Franței, Jean Castex.