• Președintele Academiei Naționale de Medicină din Venezuela spune că ar putea dura până la 10 ani până când țara va fi complet vaccinată
  • Potrivit Reuters, Venezuela a vaccinat aproximativ 1% din totalul populației de 30 de milioane
  • Guvernul din Venezuela nu a oferit numărul persoanelor vaccinate

Ar putea dura până la 10 ani până când populația din Venezuela va fi complet vaccinată, a declarat luni președintele Academiei Naționale de Medicină, relatează The Guardian. Asta din cauza vitezei lente de vaccinare în țară.

Venezuela, cu aproximativ 30 de milioane de locuitori, a primit 1,4 milioane de doze de vaccin din China și Rusia, potrivit Ministerului Sănătății. Autoritățile speră să primească alte doze, suficiente pentru aproximativ 5 milioane de persoane, prin sistemul Covax al Organizației Mondiale a Sănătății.

Guvernul din Venezuela nu a anunțat încă numărul persoanelor vaccinate. Țara din America de Sud a administrat cel puțin 250.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, mai puțin de 1% din populație primind o primă doză, potrivit Reuters.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De când au fost anunțate primele infectări cu SARS-CoV-2 în martie 2020, autoritățile au înregistrat 215.301 de cazuri și 2.396 de decese cauzate de COVID-1.

Dar dr. Enrique López-Loyo, președintele Academiei Naționale de Medicină din Venezuela, a declarat că specialiștii din instituție și studiile internaționale sugerează că cifrele oficiale ar trebui să fie înmulțite cu opt sau 10, din cauza ratei reduse de testare a țării. Până la sfârșitul anului 2020, se făceau în fiecare zi între 2.500 și 3.000 de teste în Venezuela, a spus López-Loyo, comparând datele cu alte țări din America de Sud, cum ar fi Chile sau Columbia, unde au fost raportate aproximativ 30.000 – 50.000 de teste zilnice.

Enrizue López-Loyo a subliniat că vaccinarea este cel mai bun mod de a controla pandemia. „Cu această viteză [de vaccinare] pe care o avem… ar putea dura până la 10 ani să ne vaccinăm”, a spus López-Loyo.