• Toți elevii din București se întorc mâine la școală. Asta a decis Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.
  • Incindența de infectări din Capitală a scăzut și azi și a ajuns la 0.89 de infectări la mia de locuitori.
  • 1.403 medici de familie au primit vaccin și au început să imunizeze în cabinetele proprii. 29.000 de oameni s-au vaccinat până acum la medicul de familie.
  • De astăzi, 40 de spitale din capitală imunizează pacienții internați. Seful DSP București, Oana Nicolescu, recomandă ca fiecare spital să aleagă un singut tip de ser, dinte Johnson & Johnson și Pfizer.
  • A fost o dimineață cu emoții pentru elevii de clasa a IV-a. 18.000 de elevi au susținut azi Evaluarea Națională la limba română. Mâine este proba la matematică.
  • Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care obligă Comisia Europenă să fie transparentă cu PNRR, astfel încât orice cetățean al Uniunii să știe exact cum vor fi investiți banii din aceste proiecte.
  • Uniunea Europeană vrea să iasă public cu o poziție comună pentru a cere încetarea luptelor între Israel și HAMAS. Miniștrii de Externe se vor reuni azi prin video-conferință pentru a ajunge la un acord.
  • Astăzi are loc ceremonia de deschidere a ediției cu numărul 5 a festivalului dedicat tehnologiei și inovației Bucharest Tech Week. Evenimentul este transmis online.
  • Cea de-a 65-a ediție a concursului Eurovision Song Contest începe astăzi în Olanda într-un format restrâns. Sala va găzdui 3.500 de spectatori, adică 20% din capacitatea totală. Roxene, reprezentanta României, va urca pe scenă în această seară. Să-i urăm succes!
  • CFR Cluj ar putea câștiga matematic titlul de campioană al Ligii 1. Gruparea din Gruia trebuie să bată în deplasare pe FC Botoșani, pentru a se distanța la 6 puncte de FCSB, care mai are doar două meciuri de disputat.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE