UPDATE 16.00 Erupția unui al doilea vulcan în Congo a fost „alertă falsă“

Guvernul Republicii Democrate Congo (RDC) şi-a actualizat informaţiile. O a doua erupţie de sâmbătă a unui vulcan situat lângă Nyiragongo a fost, de fapt, „alertă falsă”, anunță guvernul, citat de Reuters.

„Alertă falsă despre Nyamuragira“, a transmis ulterior, într-un mesaj publicat pe Twitter Ministerul Comunicării şi Media din Congo.

„Un avion tocmai a survolat întreaga zonă a versanţilor vulcanului. Nu a fost detectată nicio erupţie“. Fumul ar fi provenit de la „arderea intensă a cărbunelui“ și a fost „perceput ca fiind activitate vulcanică“.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Știre inițială

Un al doilea vulcan a erupt sâmbătă în apropierea oraşului Goma, din estul Republicii Democrate Congo, informează France 24. Evenimentul s-a produs la o săptămână după ce Muntele Nyiragongo a erupt puternic.

„Astăzi a erupt vulcanul Murara din apropierea unei zone nelocuite din Virunga”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Patrick Muyaya, făcând referire la o rezervaţie sălbatică, care găzduieşte un sfert din populaţia de gorile montane, care sunt pe cale de dispariţie.

Murara este un mic vulcan, considerat un crater al Nyamuragira, care împreună cu Nyiragongo este cunoscut pentru puternica activitate vulcanică. Este situat la aproximativ 25 de kilometri nord de Goma, capitala provinciei Kivu de Nord.

Situat pe malul lacului Kivu, la umbra lui Nyiragongo, cel mai activ vulcan din Africa, oraşul a trăit în frică încă de săptămână trecută, când a avut loc prima erupţie.

Vulcanul a aruncat râuri de lavă, murind aproape 30 de oameni şi distrugând aproximativ 20.000 de case. Zeci de mii de oameni au fugit din Goma sâmbăta trecută, dar mulţi s-au întors la o zi după ce s-a oprit erupţia.

Scenariul catastrofic luat în calcul de oamenii de ştiinţă

Oamenii de ştiinţă au înregistrat de atunci sute de replici. Aceştia avertizează asupra unui scenariul potenţial catastrofal: o „erupţie limnică”, care ar putea sufoca zona cu dioxid de carbon.

Vulcanologii spun că cel mai rău scenariu este cel al unei erupţii sub lac.

Sute de mii de tone de dioxid de carbon, care sunt în prezent dizolvate în adâncurile apei, ar putea fi eliberate. Gazul se va ridica la suprafaţa lacului, formând un nor invizibil, care ar ajunge la nivelul solului.