• Sir Richard Dearlove, fost șef MI6, a spus că analiza biochimică a virusului SARS-CoV-2 poate dovedi că acesta este un virus de laborator.
  • Fostul șef MI6 a declarat într-un podcast că, cel mai probabil, dovezile despre originea coronavirusului au fost șterse.
  • „Republica Populară Chineză este un regim destul de terifiant și face unele lucruri pe care le considerăm inacceptabile”, a declarat Sir Richard Dearlove.

Un fost șef MI6 spune că dovezile despre originea coronavirusului au fost distruse, relatează The Telegraph.

Sir Richard Dearlove a vorbit în podcastul The Telegraph’s Planet Normal despre cel mai fierbinte subiect al zilelor: originea coronavirusului.

Acesta a spus că dovezile care ar arăta că virusul ar fi scăpat din Wuhan au fost distruse. Astfel, ar fi foarte dificil să se demonstreze că Institutul de Virusologie din Wuhan a lucrat la experimente medicale în care virusul ar fi fost făcut mult mai puternic și mult mai periculos.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.

Sir Richard Dearlove, fost șef MI6: „Analiza biochimică întărește ideea că vorbim despre un virus de laborator

„Republica Populară Chineză este un regim destul de terifiant și face unele lucruri pe care le considerăm inacceptabile.

Nu știm ce s-a întâmplat, dar probabil că o cantitate mare de date a fost distrusă sau făcută pur și simplu să dispară.

Ar fi dificil să demonstrăm și să aducem dovezi clare că o himeră, cu câștig de cercetare funcțională, ar fi cauza pandemiei.

În acest moment este foarte importantă cercetarea științifică pentru că, deși nu poate dovedi 100% originea virusului, analiza biochimică detaliată întărește ideea că acesta este un virus de laborator, un virusl natural care a fost modificat astfel încât să fie mai puternic”, a spus fostul șef MI6.