• Florin Cîţu: „Cu mine președinte al partidului vom susține doar membri PNL la primăriile de sector”
  • La ultimele alegeri locale PNL a avut candidați proprii doar în sectoarele 3, 5 și 6

„Cu mine președinte al partidului vom susține doar membri PNL la primăriile de sector”, este mesajul transmis de Florin Cîțu liberalilor din București.

„Mesaj ferm pentru colegii mei, membrii PNL din București – cu mine președinte al partidului vom susține doar membri PNL la primăriile de sector. Votați înțelept când alegeți președinții de sectoare. Vă aștept alături de echipa câștigătoare”, este mesajul lui Florin Cîțu, citit de Rareș Bogdan la conferința de alegeri de la PNL Sector 1.

Rareș Bogdan a ținut să-i dea replică lui Ludovic Orban, care a spus că președintele PNL este și va fi membru PNL Sector 1.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Ludovic a spus că președintele partidului va fi, este membru în Sectorul 1. Și eu sunt membru în Sectorul 1, dar nu candidez la președinția partidului. Îl susțin pe Florin Cîțu la președinția partidului, care nu știu exact unde este membru”, spune Bogdan.

La ultimele alegeri locale PNL a avut candidați proprii doar în sectoarele 3, 5 și 6, iar în celelalte sectoare a susținut candidați USR și PLUS.

Congresul PNL va avea loc pe data de 25 septembrie. La președinția partidului au intrat în cursă Ludovic Orban și Florin Cîțu.