• Richard Branson și Jeff Bezos au spart gheața și au intrat în istorie drept primii turiști spațiali.
  • Branson a fost primul în această cursă, iar Jeff Bezos a zburat astăzi.
  • Nava lui Branson a ajuns la 89 de km distanță de Pâmânt, în timp ce capsula lui Bezos a trecut de linia Karman, la 100 km.

Era turismului spațial se întâmplă acum. Richard Branson și Jeff Bezos sparg gheața și intră în istorie drept primii turiști spațiali. Branson a fost primul în această cursă, a decolat pe 11 iulie. Iar Bezos a zburat pe 20 iulie. Cine se va duce cel mai departe?

Nava lui Branson a ajuns la 89 de km distanță de Pâmânt, în timp ce capsula lui Bezos a trecut de linia Karman, la 100 km.

Altă diferență ar fi modul de lansare. Cristian Lazăr lucrează la Airbus Space, compania care creează și construiește echipamentele pentru Agenția Spațială Europeană. Și îți spune la ce concluzie a ajuns.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Ceea ce este foarte important este că fiecare încearcă să ajungă acolo sus cât mai departe, dacă e să ne legăm de chestii mai teoretice sau minuțioase putem să desfacem firul de păr în patru, dar cred ca acum de început este foarte bine că au reușit aceste companii să se dezvolte, să înflorească”, a spus Cristian Lazăr, ingier Airbus Space.

Bezos a zburat cu o super-rachetă

Jeff Bezos a zburat în spațiu azi, iar alături de el au fost fratele său Mark, Wally Funk și Oliver Daemen. Racheta și capsula miliardarului au fost pregătite și au trecut cu brio toate testele preliminare lansării.

„Am efectuat un test al sistemului de evadare în care am arătat cum poate evada capsula în cazul unei anomalii la decolarea rachetei. Misiunea M6 a fost despre testarea acestui lucru în cele mai grele condiții. Am aprins motorul în zbor și am arătat că putem recupera caspula în siguranță”, a declarat Gary Lay, designer New Shepard.

Racheta lui Bezos are 19 metri lungime și o capacitate de 6 locuri. Față de naveta lui Branson, aceasta este complet autonomă și decolează de la sol.

Echipajul capsulei a fost format din Jeff Bezos, fratele său, Mark, pensionara de 82 de ani, Wally Funk și Oliver, tânărul de 18 ani care l-a înlocuit pe cumpărătorul anonim al licitației de 28 de milioane de dolari.

Altitudinea la care va ajunge capsula New Shepard este de 105 km, trecând astfel peste linia Karman, aflată la 100 km. După 10 minute de la decolare, capsula se va întoarce la sol cu ajutorul parașutelor. Evenimentul va marca 52 de ani de la aselenizarea lui Apollo 11.

Companiile Vollebak și Schoeller vor crea haine pentru astronauți

Când eram mici și ne uitam la filmele SF, costumele astronauților ne atrageau mereu atenția. Noua eră a călătoriilor comerciale spațiale vine cu întrebarea: ce haine purtăm în spațiu ?

Vollebak, un brand de haine din Marea Britanie, și-a propus să rezolve această dilemă. Compania elevețiană producătoare de textile, Schoeller, s-a alăturat proiectului. Cele două companii au venit cu un concept nou de haine pentru viitorii temerari ai spațiului.

Cum a apărut Blue Origin

Jeff Bezos a renunțat la Amazon ca să se concentreze pe Blue Origin.

„Vrem să construim drumul către Spațiu pentru ca viitorul să fie construit de copiii noștri”. Sunt cuvintele de pe site-ul companiei Blue Origin a lui Jeff Bezos. Iar cel mai bogat om din lume asta visează: să ofere acces nelimitat oamenilor către Spațiu.

La fel ca Branson și Elon Musk, și Jeff Bezos își imaginează un viitor în Spațiu. Și nu de ieri, de azi, ci încă din anul 2000 când a creat compania Blue Origin.

Scopul din start pentru Blue Origin a fost să facă drumul în Spațiu accesibil pentru oricine. Iar metoda folosită a fost cea cu rachete reutilizabile.

Racheta care zboară Bezos azi, este autonomă astfel că nu are nevoie de piloți. A efectuat deja 15 zboruri de test și e gata să ducă turiști în Spațiu.

Obiectivul acestui zbor este ca racheta să treacă dincolo de linia Karman, adică locul de unde mulți consideră că începe cu adevărat Spațiul.

Branson a zburat doar până la 86 de kilometri altitudine. Dacă misiunea are succes, este un prim pas pentru Jeff Bezos. Așteptăm să vedem cum va arăta turismul spațial a lui Bezos și care va fi prețul.