• Mâine afli calendarul moțiunii de cenzură, asta după ce două ședințe ale Biroului Permanent Reunit nu au întrunit un cvorum.
  • Varianta Delta a coronavirusului nu produce cazuri grave în rândul copiilor și adolescenților, arată un studiu realizat de CDC.
  • 80 de cetățeni afgani au fost evacuați duminică din Afganistan de reprezentanții statului român. Au ajuns în Pakistan de unde vor lua un avion către România.
  • Blugii și pantofii sport sunt interziși în Parlamentul Marii Britanii.Regulamentul deputaților britanici a fost înăsprit odată cu începerea noii sesiuni a parlamentului.
  • Facebook a anunțat o creștere anuală a veniturilor de 56% în trimestrul doi, iar creșterea este datorată reclamelor.
  • Delfinii sunt pe cale de dispariție, din cauza lipsei hranei și a plaselor puse de pescari.
  • Simona Halep a fost învinsă în optimile de finală ale turneului US Open de ucraineanca Elina Svitolina, scor 6-3, 6-3.
  • O copie a scenariului pentrul filmul Top Gun: Maverick a fost furată împreună cu mașina bodyguardului lui Tom Cruise, în Birminghan. Autoturismul a fost găsită, dar nu și scenariul.
  • Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra. Asta în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, potrivit Bloomberg.
  • Astăzi a încetat din viață Ion Caramitru. Actorul avea 79 de ani.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE