- Sute de vase de pescuit chinezești au ajuns lângă Insulele Galapagos.
- Flota devastează, prin metode foarte agresive, celebra rezervație marină.
- „Suntem în stare de alertă, efectuăm operațiuni de supraveghere și patrulare”, a spus ministrul Apărării din Ecuador, Oswaldo Jarrin.
- Galapagos este inclusă de UNESCO pe lista monumentelor aflate în pericol.
Ecuadorul a intrat în stare de alertă, după ce a descoperit o flotă uriașă de nave de pescuit chinezești, lângă Insulele Galapagos, arhipelag care a inspirat teoria evoluției lui Charles Darwin, scrie The Guardian.
Advertisment
„Mărimea și agresivitatea acestor nave reprezintă o amenințare majoră pentru speciile marine aflate în Insulele Galapagos”, a semnalat Yolanda Kakabadse, fost ministru al Mediului din Ecuador. Ar fi vorba de circa 260 de nave de pescuit, majoritatea având steagurile Chinei.
Profesorul Andrew Kakabadse și fostul primar al capitalei Quito, Roque Sevilla, cei care vor fi responsabili de elaborarea unei „strategii de protecție”, spun că acum se fac eforturi diplomatice pentru a-i determina pe chinezi să-și retragă flota imensă: “Pescuitul necontrolat chiar la marginea zonei protejate strică eforturile Ecuadorului de a proteja viața marină în Galapagos”, spune Sevilla.
Recomandări
Navele de pescuit chinezești vin în fiecare an în apele Insulelor Galapagos. În 1978, acestea au fost incluse de UNESCO pe lista monumentelor aflate în pericol. Flota de acum este cea mai mare din ultimii ani.
Galapagos are una dintre cele mai mari concentrații de specii de rechini din lume, inclusiv rechinul-balenă și rechinul-ciocan, aflate pe cale de dispariție.
Insulele Galapagos sunt renumite pentru plantele lor unice și pentru viața sălbatică. UNESCO descrie arhipelagul – vizitat în fiecare an de un sfert de milion de turiști – ca un „muzeu viu și o vitrină a evoluției”.
- Putin nu renunță și cere mai mult teritoriu în Ucraina. Ce presiuni poate exercita Trump pentru a obține armistițiul de 30 de zile
- Meteorologii au emis o avertizare de ploi torențiale și vânt puternic pentru toată România. Cum va fi vremea mâine
- Nicușor Dan a recuperat peste un milion de voturi față de primul tur al alegerilor: Ce urmează pentru România
- Pavel Durov, fondatorul Telegram, acuză Franța de tentativă de cenzură în alegerile din România
- Cum îți poți ajuta câinele să aibă o viața lungă și sănătoasă? Cercetătorii au descoperit 9 pași esențiali