• Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a declarat vineri că a propus ca preţul pe care să îl plătească bucureştenii pentru gigacalorie, de la 1 decembrie, să fie 280 de lei, faţă de 164 de lei cât este în prezent.
  • Nicușor Dan spune că s-a uitat şi la preţurile practicate în alte oraşe din ţară, unde, după actualizare, cetăţenii plătesc între 300 şi 350 de lei pe gigacalorie.
  • Vlad Voiculescu susţine că nici bucureştenii, nici Primărria Capitalei nu pot suporta preţul crescut al energiei termice şi că este nevoie de sprijinul Guvernului.

„Propunerea pe care am făcut-o consilierilor generali a fost ca începând de la 1 decembie 2021 preţul pe care bucureştenii să-l plătească pentru gigacalorie să fie 280 de lei, TVA inclus. Această propunere a rezultat dintr-o discuţie cu consilierii din majoritate, a fost îmbrăţişată de către PNL şi PMP, nu şi de către USR, iar PSD s-a pronunţat public împotriva măririi tarifelor. Până la o nouă hotărâre de Consiliu General care să stabilească tarifele pentru populaţie bucureştenii vor plăti cât plătesc începând din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie”, a declarat Nicuşor Dan, vineri, la şedinţa ordinară a Consiliului General al Muncipiului Bucureşti.

Acesta spune că a făcut o evaluare a creşterii de preţ pentru cetăţenii care au centrale individuale. „Aceşti 280 de lei, pe care îî plătesc bucureştenii conectaţi la sistemul centralizat este mai puţin decât plătesc bucureştenii care au centrale individuale. Am luat în calcul faptul că acest tarif nu s-a mai majorat din anul 2011, şi atunci preţul total al gigacaloriei era 320 de lei, deci 164 din 320, azi preţul de furnizare a gigacaloriei este 980 de lei şi este total disproporţionat să avem 164 de lei raportat la 980”.

Primarul general spune că s-a uitat şi la preţurile practicate în alte oraşe din ţară, unde, după actualizare, cetăţenii plătesc între 300 şi 350 de lei pe gigacalorie.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„Am solicitat Guvernului sprijin pe chestiunea subvenţiei la căldură, însă consider că este rezolnabil să existe o o contribuţie echilibrată din partea municipalităţii, Guvernului României şi din partea cetăţenilor. Diferenţa de preţ sau presiunea pe bugetul local care vine din diferenţa de preţ între 280 de lei şi 164 de lei este 320 de milioane de lei pe an, este o sumă importantă cu care pot să fie făcute foarte multe lucruri utile comunităţii. (…) Sper ca discuţiile cu Guvernul să fie cât mai repede, sper ca decizia pe care o să o luăm în Consiliul GGenealsă fie luată cât mai repede”, a mai spus Nicuşor Dan.

Ce spune Vlad Voiculescu despre propunerea lui Nicușor Dan

Vlad Voiculescu susţine că primarul general a explicat propunerea sa de creştere a preţului pentru apă caldă şi căldură cu peste 70% pentru bucureştenii conectaţi la sistemul centralizat de termoficare., dar a omis să prezinte „un adevăr simplu”.

„Un adevăr simplu pe care domnul primar nu l-a pronunţat în poziţiile sale este acesta: nici bucureştenii – sau cel puţin parte din ei, nici Primăria Generală nu pot suporta sarcina grea a preţului crescut al energiei. În scenariul propus de către domnul primar şi respins de USR PLUS, bucureştenii ar plăti 70-80% în plus, iar subvenţia plătită în plus de municipalitate pentru a acoperi diferenţa de preţ ar fi de 320 milioane lei, pe lângă cei 950 milioane lei cât se plăteşte în prezent. Pentru multe familii va fi prea mult, iar pentru Primărie este de negândit”, a scris pe Facebook Vlad Voiculescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de sprijin de la guvern şi este inadmisibil ca Primăria Bucureştiului să nu obţină nicio susţinere din partea guvernului, aşa cum alte primării din ţară deja au primit.

„Este de asemenea nevoie de măsuri concrete pentru protecţia celor vulnerabili care nu pot suporta creşterea facturii în prag de iarnă – măsuri pe care primarul general trebuie să le prezinte şi este de asemenea nevoie de un plan concret de investiţii asumat de Primarul General”, a mai scris Voiculescu pe reţeaua de socializare.