• Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat, cu ocazia summitului Grupului de la Vişegrad, că este pregătit să coopereze cu premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene.
  • Emmanuel Macron s-a întâlnit luni, la Budapesta, cu premierul ungar, Victor Orban.

Emmanuel Macron s-a întâlnit luni, la Budapesta, cu premierul ungar, Viktor Orban, şi a participat la reuniunea Grupului Vişegrad, din care fac parte Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

„În pofida cunoscutelor disensiuni politice, sunt dispus să cooperez cu Viktor Orban pentru suveranitatea Europei”, a afirmat Emmanuel Macron, conform postului France 24, în contextul în care Franţa va prelua de la 1 ianuarie Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

La rândul său, Viktor Orban a afirmat, în cursul unei conferinţe de presă, că susţine consolidarea autonomiei strategice Uniunii Europene. „Susţinem politicile în sensul creării de capabilităţi europene comune, energia nucleară şi construirea unui sector agricol european puternic”, a declarat Viktor Orban, citat de agenţia Reuters.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU