• Coreea de Nord a lansat duminică ceea ce se crede a fi racheta cu cea mai mare rază de acțiune din 2017.
  • O escaladare a programului său militar și un posibil semnal că vor urma teste mai ample, potrivit președintelui sud-coreean.
  • Președintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat că națiunea este aproape de a ridica moratoriul privind rachetele balistice intercontinentale și testele nucleare.

Coreea de Nord a lansat duminică ceea ce se crede a fi racheta cu cea mai mare rază de acțiune din 2017, o escaladare a programului său militar și un posibil semnal că vor urma teste mai ample, potrivit președintelui sud-coreean, informează CNN.

Atât guvernul sud-coreean, cât și cel japonez au anunțat lansarea unei rachete balistice cu rază intermediară de acțiune (între racheta cu rază medie de acțiune și cea intercontinentală – n.r.), despre care oficialii Tolyo spun că a atins o înălțime de 2.000 km cu o rază de acțiune de 800 km înainte de a cădea în apele din largul coastei de est a Peninsulei Coreene.

„Dacă racheta ar fi fost lansată la apogeul normal, raza de acțiune ar fi fost între 3.500 km și 5.500 km, ceea ce o face o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune și cel mai lung test cu rază de acțiune din 2017”, a declarat pentru CNN Joseph Dempsey, cercetător asociat pentru apărare și analiză militară la Institutul Internațional pentru Studii Strategice din Londra.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat că națiunea este aproape de a ridica moratoriul privind rachetele balistice intercontinentale și testele nucleare.

Într-o declarație recentă difuzată de KCNA, un purtător de cuvânt a apărat dreptul Coreei de Nord de a-și consolida armele, afirmând că „dezvoltarea recentă a unor arme de tip nou a fost doar o parte a eforturilor sale de modernizare a capacității sale de apărare națională”.