• Actrița și prezentatoarea de televiziune americană, Whoopi Goldberg, a fost suspendată de la o emisiune, după ce a spus că Holocaustul „nu este despre rasă”.
  • Suspendarea ei din emisiunea „The View” a fost anunțată, într-un comunicat, difuzat, marți seară, de postul american ABC News, ulterior, Goldberg și-a prezentat scuzele publice.
  • Nu este prima dată când Goldberg face afirmații controversate.

Actrița și prezentatoarea de televiziune americană, Whoopi Goldberg, în vârstă de 66 de ani, a fost suspendată, timp de două săptămâni, din emisiunea „The View” de la ABC News, după ce a spus că genocidul „nu a fost o chestiune de rasă”, potrivit The Guardian. Actrița, prezentă în cadrul talk-show-ului din anul 2007, a făcut această afirmație, în timpul emisiunii de luni, când discuta despre interzicerea, de către un consiliu școlar din Tennessee, a unui roman grafic despre Holocaust, pe motiv că acesta prezenta nuditate, blasfemii și sinucideri.

„Haideți să fim sinceri cu privire la aceste probleme. Holocaustul nu este despre rasă”, a precizat Whoopi Goldberg. A mai adăugat că „Holocaustul, care a ucis aproximativ șase milioane de evrei și alte cinci milioane de victime, ca urmare a ideologiei rasiste a naziștilor”, este despre „lipsa de umanitate a omului față de om”, subliniind și că Holocaustul este o problemă istorică „între două grupuri albe de oameni”, notează CNN.

Televiziunea ABC News a anunțat că Goldberg va fi suspendată din emisiune, timp de două săptămâni, din cauza „comentariilor sale greșite și dureroase”.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Cu efect imediat, o suspend pe Whoopi Goldberg timp de două săptămâni pentru comentariile sale greșite și dureroase. Deși Whoopi și-a cerut scuze, i-am solicitat să reflecteze și să învețe care este impactul comentariilor sale. ABC News este solidar cu colegii noștri evrei, prietenii, familia și comunitățile. Aceste decizii nu sunt niciodată ușoare, dar sunt necesare. Comentariile lui Whoopi nu sunt aliniate cu acele valori”, a transmis Kim Godwin, președintele ABC News.

Printre organizațiile care au condamnat comentariile prezentatoarei, se numără Auschwitz Memorial și StopAntisemitism.org, iar Jonathan Greenblatt, de la Anti-Defamation League, a calificat afirmațiile ei drept „periculoase”.

Într-un comentariu postat pe Twitter, Goldberg a recunoscut că și-a ales greșit cuvintele și a transmis că „[Holocaustul] este, într-adevăr, despre rasă, pentru că Hitler și naziștii îi considerau pe evrei ca fiind o rasă inferioară. Acum, cuvintele contează, iar ale mele nu fac excepție. Regret comentariile mele și mă corectez. De asemenea, sunt alături de poporul evreu”, a transmis Whoopi Goldberg în mesajul său.

După ce prezentatoarea și-a cerut scuze, Greenblatt i-a mulțumit public lui Goldberg, pentru că „a recunoscut Holocaustul așa cum a fost”. El a apărut, apoi, alături de Goldberg la începutul episodului de marți al emisiunii „The View”, când aceasta și-a cerut din nou scuze.

Nu este pentru prima dată când Goldberg face astfel de declarații controversate. În 2009, prezentatoarea declara că regizorul de film, Roman Polanksi, care a pledat vinovat pentru „sex ilegal cu un minor”, în 1977, nu a fost vinovat de „viol”. De asemenea, ea i-a luat apărarea lui Bill Cosby, în timp ce acesta se confrunta cu acuzații de agresiune sexuală, înainte de a reveni asupra afirmațiilor sale pe fondul reacțiilor critice la declarația ei.