- Cei care au venit azi la St. Giles au avut șansa de a vedea sicriul Reginei și de a-și aduce omagiu. Sicriul Reginei a fost mutat apoi în Catedrala St Giles. Mâine va pleca spre Londra.
- Regele Charles și soția sa Camilla, regina consoartă, au participat în parlamentul scoțian la moțiunea de condoleanțe. Premierul scoțian a subliniat sprijinul Scoției pentru rege.
- Rata inflației a ajuns la 15,3%, în luna august. Cele mai mari scumpiri: gaze (70%), cartofi (54%) și ulei (50%).
- În România, Guvernul a pus în aplicare un sistem de plafonare a facturilor la gaze și electricitate pentru gospodării.
- Iar România se află pe locul 2 în topul țărilor din UE care a produs cele mai multe biciclete în 2021, aprox. 2,5 milioane de unități, potrivit Eurostat.
- Xi Jinping face prima călatorie prin Asia, dupa pandemie. Urmează să îl întânlească și pe Vladimir Putin.
- Etherum va trece printr-o transformare majoră care va reduce consumul de energie necesară pentru crearea de noi monede și efectuarea tranzacțiilor cu 99,9%, potrivit dezvoltatorilor.
- Simona Halep este în spital, după ce a suferit o operație la nas. Sportiva nu putea să respire bine.
- Emma Răducanu, 83 WTA va participa la Transylvania Open, turneu defășurat la Cluj în octombrie.
- Acum poți face saltul la cel mai nou update de software al sistemului de operare, iOS 16.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri