• Transportul din Londra „se confruntă cu cea mai mare provocare din istoria sa”. „E mai complicat decât Jocurile Olimpice” , spun autoritățile. Sunt așteptați 1 milion de oameni, ce vor sta la o coadă de până la 16 kilometri.
  • Peste 100.000 de persoane au semnat o petiție prin care solicită o sărbătoare anuală legala pe 8 sept, numită „Ziua Reginei Elisabeta”.
  • Sicriul reginei poare fi vizitat timp de 4 zile, la Westminster Hall, unde va sta până luni, 19 sept, ziua înmormântării.
  • Comisia Europeană propune plafonarea veniturilor tuturor companiilor din energie- a celor care produc electricitate, petroliere și a furnizorilor de gaze.
  • Cursul leu/euro a prins viteză, după o lună de scăderi, şi a urcat cu 2% într-o săptămână, depăşind 4,92 lei/euro.
  • Cinematografele recuperează pierderile din pandemiei, au ajuns la 4,7 milioane de clienţi anul trecut.
  • Xi Jinping a ajuns astăzi în Kazahstan. Mâine se întâlnește la Summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, cu Putin.
  • Numărul celor care vor licențe de pilot s-a dublat în ultimii 3 ani. Jumătate dintre avioanele ultraușoare, din România, au fost înmatriculate din 2019 până acum.
  • Amenda viitorului nu va mai putea fi plătită cu banii fizici. Scoți cardul sau predai permisul.
  • Gavi își reînnoiește contractul cu FC Barcelona, până în 2026, iar clauza de reziliere a fost stabilită la 1 miliard de euro.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA