• Potrivit postului de presă independent rus Meduza, interdicția va intra în vigoare după încheierea referendumurilor false din cele patru regiuni ocupate ale Ucrainei.
  • Postul de știri a citat două surse de la Kremlin care au declarat că cea mai probabilă dată la care frontierele vor fi închise este 28 septembrie.
  • Decizia președintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară a Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial a dus la fuga din țară a numeroși bărbați de vârstă militară.

Autoritățile ruse vor închide granițele pentru bărbații cu vârste de mobilizare, scrie Kyiv Independent. Potrivit postului de presă independent rus Meduza, interdicția va intra în vigoare după încheierea referendumurilor false din cele patru regiuni ocupate ale Ucrainei.

Postul de știri a citat două surse de la Kremlin care au declarat că cea mai probabilă dată la care frontierele vor fi închise este 28 septembrie.

A doua sursă, de asemenea apropiată Kremlinului, spune că acest lucru se va întâmpla „după referendumurile” care au loc în autoproclamatele republici Donețk și Lugansk și în teritoriile ocupate din regiunile ucrainene Herson și Zaporojie.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Acestea se vor încheia în seara zilei de 27 septembrie.

A doua sursă a adăugat că vor exista un fel de „vize de ieșire” : pentru a părăsi Rusia, bărbații vor trebui să obțină permisiunea biroului de înregistrare și recrutare militară.

Decizia președintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară a Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial a dus la fuga din țară a numeroși bărbați de vârstă militară, provocând cozi la frontiere și epuizarea biletelor de avion către străinătate.

Unii au recurs la metode inedite, trecând granița cu Georgia pe trotinete pentru a nu sta la enormele cozi de mașini.