• Peste 20 de „camere de tortură” rusești au fost descoperite în nord-estul teritoriului recent recucerit de la forțele rusești, a declarat un înalt oficial al poliției.
  • Cele mai frecvente tehnici de tortură au fost șocurile electrice și bătăile severe cu bâte și alte obiecte, a spus el.
  • Bolvinov a mai spus că există, de asemenea, proceduri penale în curs de desfășurare în ceea ce privește acuzațiile de viol.

UPDATE ORA 24:00

Zelenski: Astăzi a fost o zi bună şi preponderent însorită pe teritoriul țării noastre. Din păcate, în Crimeea a fost înnorat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a remarcat, sâmbătă, în discursul zilnic, că „a fost înnorat” în Crimeea ocupată, dar indiferent de nori, ucrainenii au un viitor luminos.

„A fost o zi bună şi preponderent însorită pe teritoriul statului nostru. Erau vreo 20 de grade şi însorit în mari părţi ale ţării. Din păcate, în Crimeea a fost înnorat. Deşi este şi cald. Dar indiferent câţi nori sunt, ucrainenii ştiu ce să facă. Şi ştiu că viitorul nostru este luminos. Acesta este un viitor fără ocupanţi. Pe întreg teritoriul nostru, în special în Crimeea” , a spus Volodimir Zelenski.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Dacă ocupanţii fug în timp ce au o şansă, aceasta va fi cea mai bună opţiune pentru ei. Dacă sunt forţaţi să rămână, orice ocupant poate găsi o modalitate de a se preda. Garantăm păstrarea vieţilor tuturor militarilor ruşi care depun armele şi se predau în mod voluntar. Nu vom lăsa alte opţiuni pe care să se bazeze ocupanţii” , a precizat Volodimir Zelenski.

UPDATE ORA 23:00

Putin impune confiscarea proiectului de petrol și gaze naturale Sakhalin 1, condus de Exxon Mobil

Vladimir Putin a semnat vineri un decret care stabileşte un nou operator pentru proiectul de petrol şi gaze Sahalin-1, din Orientul Îndepărtat al Rusiei, condus de Exxon Mobil, relatează Reuters.

Mişcarea lui Putin, care afectează cea mai mare investiţie a Exxon în Rusia, imită o strategie pe care a folosit-o pentru a prelua controlul asupra altor proprietăţi energetice din ţară.

Decretul acordă guvernului rus autoritatea de a decide dacă acţionarii străini pot păstra participaţiile în proiect.

Exxon deţine o participaţie de 30% la Sahalin-1, având ca parteneri compania rusă Rosneft, ONGC Videsh din India şi SODECO din Japonia.

Producția de petrol la proiectul Sahalin-1 a scăzut în iulie la doar 10.000 de barili pe zi, de la 220.000 de barili pe zi inainte ca Rusia sa invadeze Ucraina.

Exxon a încercat, din martie, să părăsească operaţiunile sale din Rusia şi să îşi transfere rolul deţinut la Sahalin-1 unui partener, după sancţiunile internaţionale impuse Moscovei.

Guvernul Rusiei şi Exxon au intrat în dezacord, producătorul de petrol ameninţând că va duce cazul la arbitraj internaţional.

Exxon a refuzat să comenteze decretul de vineri.

Grupul japonez SODECO nu a fost disponibil imediat pentru a comenta, precizează Reuters, dar un oficial al Ministerului Industriei, care deţine o participaţie de 50% la companie, a declarat că adună informaţii şi discută cu partenerii.

Japonia a încetat să mai cumpere ţiţei din Rusia din iunie.

UPDATE ORA 22:00

După exploziile de pe podul din Crimeea Volodimir Zelenski le-a cerut din nou rușilor să se predea

După exploziile de pe podul din Crimeea, care leagă peninsula de teritoriul Rusiei, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut din nou rușilor să se predea.

El a transmis un mesaj video.

Dacă ocupanții scapă cât timp există o astfel de oportunitate, aceasta va fi cea mai bună opțiune pentru ei. Dacă sunt forțați să rămână, orice ocupant poate găsi o modalitate de a se preda în captivitate forțelor ucrainene.

Garantăm păstrarea vieții lor tuturor militarilor ruși care depune voluntar armele și se vor preda în captivitate. Ucraina întotdeauna respectă toate normele și convențiile internaționale. Nu vom lăsa nicio altă opțiune pe care să se bazeze ocupanților” , a spus președintele Ucrainei.

UPDATE ORA 21:00

Autoritățile din Crimeea au extins nivelul „galben” de amenințare teroristă

Șeful rus al republicii Crimeea, Serghei Aksyonov, a anunțat că a extins nivelul „galben” de pericol terorist a fost extins în cinci municipalități din nordul peninsulei până pe 23 octombrie.

„Un nivel ridicat („galben”) de amenințare teroristă va opera pe teritoriul districtelor urbane Armiansk, Dzhankoy, Krasnoperekopsk și districtele Dzhankoysky și Krasnoperekopsky”, a scris Serghei Aksenov pe Telegram.


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a început discursul de seară cu o poveste despre cum a fost vremea astăzi: însorit în Ucraina, dar înnorat în Crimeea.

El le-a cerut ocupanților, care au încă posibilitatea să evadeze din Crimeea, să o facă cât mai curând, iar pentru restul le-a oferit singura opțiune de a rămâne în viață – să se predea.

Zelenski a vorbit și despre situația de pe front – soldații noștri continuă să contraatace cu succes, separat a remarcat direcția Bakhmut, unde situația este dificilă în acest moment.


Putin a încredințat FSB protecția podului de la Kerci

Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care serviciul federal de securitate (FSB) va fi responsabil pentru întărirea măsurilor de protecție asupra podului de la Kerci.

„Se încredințează Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) autoritatea de a organiza și coordona măsurile de protecție a transportului prin strâmtoarea Kerci, podul energetic al rețelei electrice a Federației Ruse către peninsula Crimeea și principala conductă de gaze pe teritoriul Krasnodar – Crimeea în timpul funcționării lor”, se arată în textul decretului semnat de Vladimir Putin.

UPDATE ORA 20:00

Peste 1.100 de cazuri suspecte de crime de război înregistrate în Harkov

Anchetatorii ucraineni au înregistrat 1.100 de cazuri suspecte de crime de război comise de trupele ruse în zona ocupată a regiunii Harkov, potrivit poliţiei regionale, transmite BBC.

Majoritatea procedurilor penale, aproximativ 1.000, au fost demarate pentru încălcarea legilor şi cutumelor războiului, conform agenţiei de presă Interfax-Ucraina.

De asemenea, experţii în deminare au inspectat 1.287 de hectare de teritoriu şi au găsit 20.903 obiecte explozive – dintre care 1.462 au fost până acum distruse.

UPDATE ORA 19:00

Arestări în masă în rândul personalului militar din Moscova, susțin surse militare ucrainene

Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GRU) a transmis un comunicat pe Telegram în care la Moscova au început arestările în rândul cadrelor militare.

„În capitala Rusiei a început un complex de „măsuri” îndreptate împotriva armatei. Traficul în centru este blocat”, se arată în mesaj.

După cum a menționat GUR, unitățile diviziei operaționale Dzerzhynsky – „elita” Gărzii Ruse – au intrat în oraș. Se îndreaptă spre centru împreună cu unitățile de poliție.

Potrivit martorilor, au fost efectuate numeroase arestări sau rețineri ale unor militari ruși. În același timp, toate unitățile militare din zona Moscovei au fost puse în alertă maximă.

UPDATE ORA 18:00

Rușii anunță că traficul pe podul Kerci a fost parțial reluat

Circulația mașinilor și autobuzelor a fost reluată de-a lungul podului din Crimeea, avariat de o explozie sâmbătă dimineață, a declarat șeful rus al republicii Crimeea, Serghei Aksenov.

„Circulația vehiculelor pe podul din Crimeea a fost reluat. În acest moment, traficul este deschis pentru mașini și autobuze cu o procedură completă de inspecție”, a scris Serghei Aksenov pe Telegram.

Reprezentanții poliției au precizat că 10 mașini au fost lăsate să traverseze podul Kerci la intervale de 10-15 minute una de alta. Ministerul rus al transporturilor a anunțat anterior că reluarea traficului auto pe podul din Crimeea este posibilă pe o bandă pe sens.

UPDATE ORA 17:00

Traversarea strâmtorii Kerci va fi reluată cu feribotul

Situația meteorologică actuală face imposibilă începerea de sâmbătă, 8 octombrie, a curselor pentru traversarea strâmtorii Kerci de către pasageri, a informat sediul operațional naval teritorial Krasnodar, citat de Interfax.ru.

„Traversarea cu feribotul Kerci în ceea ce privește transportul de pasageri va începe să funcționeze în după-amiaza zilei de 9 octombrie. Pe 8 octombrie traversarea cu feribotul nu va funcționa pentru transportul de pasageri”, se arată în mesaj.

UPDATE ORA 16:00

Putin a numit un nou comandant al forțelor ruse din Ucraina

Ministerul apărării al Federației Ruse a anunțat sâmbătă că Serghei Surovikin a fost numit în funcția de comandant al grupului comun de trupe din Ucraina, potrivit Mediafax.

„Prin decizia ministrului apărării al Federației Ruse, generalul armatei Serghei Surovikin a fost numit comandant al Grupului Comun de Trupe (Forțe) în zona operațiunii militare speciale”, a anunțat Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării.

Surovikin era comandantul șef al Forțelor Aeriene și Spațiale din 31 octombrie 2017. Generalul rus a luat parte la conflictul armat din Tadjikistan, la cel de-al doilea război cecen și la operațiunea militară din Siria.

Anterior, gruparea trupelor ruse din Ucraina era condusă de generalul Oleksandr Dvornikov.

UPDATE ORA 15.00

Organismul de supraveghere atomică al ONU a reînnoit apelurile pentru crearea unei zone de protecție la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, condamnând bombardamentele de peste noapte asupra liniei sale electrice ca fiind extrem de iresponsabile.

UPDATE ORA 14.00

Trei persoane au fost ucise în explozia unui pod, anunță Rusia

Trei persoane au fost ucise după ce un camion-capcană a provocat un incendiu și prăbușirea unei secțiuni a unui pod care leagă Rusia de Crimeea, au declarat oficiali ruși.

Comitetul național antiterorism al Rusiei a declarat că camionul capcană a incendiat șapte vagoane de cale ferată care transportau combustibil, ceea ce a dus la „prăbușirea parțială a două secțiuni ale podului”.

Un bărbat și o femeie care se aflau într-un vehicul care traversa podul au fost uciși de explozie, iar corpurile lor au fost recuperate, a declarat comitetul de investigație rus. Acesta nu a oferit detalii despre cea de-a treia victimă.

UPDATE ORA 13.00

Publicațiile locale scriu despre cozi de 3 kilometri și un asalt la punctul de control de la trecerea cu feribotul Kerci.

Cu toate acestea, „autoritățile” peninsulei au avertizat că „condițiile meteo nu permit lansarea traversării cu feribotul din Crimeea pe 8 octombrie.

UPDATE ORA 12.00

Alte 7 nave cu 172,6 mii tone de produse agricole au părăsit porturile ucrainene.

De la plecarea primei nave cu alimente ucrainene, au fost exportate 6,6 milioane de tone de produse agricole. Un total de 292 de nave cu alimente pentru țările din Asia, Europa și Africa au părăsit porturile ucrainene.

UPDATE ORA 11.00

Vladimir Putin și-a sărbătorit vineri cea de-a 70-a aniversare cu puțină fanfară, pe fondul unor noi semne că părți cheie ale invaziei președintelui rus în Ucraina se destramă și declanșează critici fără precedent în țară, relatează Reuters.

Programele de știri au făcut doar referiri trecătoare la ziua de naștere, iar evenimentele publice au fost discrete, în contrast cu cele de acum o săptămână, când Putin a organizat un concert uriaș în Piața Roșie pentru a proclama anexarea a aproape o cincime din teritoriul ucrainean.

UPDATE ORA 10.00

Un consilier prezidențial ucrainean a postat un mesaj pe Twitter după rapoartele contradictorii privind o explozie sau un incendiu sâmbătă care a avariat podul care leagă continentul rusesc de peninsula ucraineană ocupată Crimeea, numindu-l începutul, dar fără a revendica în mod direct responsabilitatea ucraineană.

UPDATE ORA 09.00

Explozie uriașă pe podul din Crimeea spre Rusia

Podul de la Kerch, care leagă Rusia de Crimeea – un simbol detestat al ocupației de către Kremlin a peninsulei sud-ucrainene – a fost lovit de o explozie masivă pe tronsonul care transportă traficul feroviar. Imaginile de pe pod au arătat un incendiu violent care a cuprins cel puțin două vagoane de tren de pe pod, însoțit de o coloană vastă de fum negru.

Explozia, despre care martorii au spus că a putut fi auzită la kilometri distanță, a avut loc sâmbătă, în jurul orei 6 dimineața, în timp ce un tren traversa podul, deși nu a fost imediat clar care a fost cauza.

UPDATE ORA 08.00

Trupele ucrainene raportează întreruperi ale dispoz-itivelor Musk Starlink

Trupele ucrainene au raportat întreruperi ale dispozitivelor lor de comunicare Starlink în timp ce luptau pe linia frontului, potrivit oficialilor și soldaților ucraineni.

Mii de terminale ale serviciului de bandă largă prin satelit Starlink al lui Elon Musk au fost livrate în Ucraina pentru a ajuta trupele să opereze drone, să primească actualizări vitale de informații și să comunice între ele.

UPDATE ORA 07.00

Casa Albă: SUA nu au indicii că Rusia se pregătește să folosească iminent arme nucleare

SUA nu au indicii că Rusia se pregătește să folosească în mod iminent arme nucleare, a declarat Casa Albă. Președintele Joe Biden a avertizat anterior că riscul unui Armageddon nuclear se află la cel mai ridicat nivel de la Criza rachetelor din Cuba din 1962.

UPDATE ORA 06.00

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, se va deplasa în Rusia la începutul săptămânii viitoare pentru discuții privind crearea unei zone de protecție în jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, ocupată de Rusia, a anunțat agenția.

UPDATE ORA 05.00

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și tot atâtea au fost rănite după ce forțele ucrainene au lovit un autobuz în timp ce bombardau un pod important din punct de vedere strategic în partea controlată de Rusia a regiunii Herson din sudul Ucrainei, a anunțat agenția de știri rusă Tass.

UPDATE ORA 04.00

Un membru al cercului intim al lui Vladimir Putin l-a confruntat direct pe președintele rus în legătură cu greșelile și eșecurile din războiul din Ucraina, a relatat Washington Post, citând serviciile secrete americane.

UPDATE ORA 03.00

Surse ucrainene încearcă să clarifice ce a vrut să spună ieri președintele Volodimir Zelenski atunci când a vorbit despre necesitatea unor lovituri preventive pentru a împiedica Rusia să folosească arme nucleare tactice în Ucraina.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a luat în discuție comentariile, interpretându-le ca pe un apel la NATO să folosească arme nucleare împotriva Rusiei, și a declarat că aceste comentarii au arătat de ce a fost necesară operațiunea militară specială a Rusiei în interiorul granițelor Ucrainei.

UPDATE ORA 02.00

Rusia a țintit pentru prima dată Zaporojie cu drone kamikaze încărcate cu explozibil, în timp ce bilanțul victimelor unui atac cu rachete asupra unei clădiri de apartamente din oraș a crescut joi la 11 morți.

Guvernatorul regional, Oleksandr Starukh, a declarat că dronele de fabricație iraniană Shahed-136 au avariat două facilități de infrastructură, în oraș. El a spus că și alte rachete au lovit din nou orașul, rănind o persoană.

UPDATE ORA 01.00

Rușii sunt pregătiți pentru războiul nuclear, avertizează Zelenski.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că oficialii ruși au început să-și pregătească societatea pentru o eventuală utilizare a armelor nucleare în război.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Peste 20 de „camere de tortură” rusești au fost descoperite în nord-estul teritoriului recent recucerit de la forțele rusești, a declarat un înalt oficial al poliției.

În aproape toate orașele și localitățile mari, unde erau bazate unități militare ale armatei ruse, au înființat astfel de locuri de detenție a civililor și prizonierilor de război și i-au torturat”, a declarat Serhii Bolvinov, șeful departamentului de investigații al poliției regionale, adăugând că una dintre acestea se afla în orașul Pisky-Radkivski.

Cele mai frecvente tehnici de tortură au fost șocurile electrice și bătăile severe cu bâte și alte obiecte, a spus el, adăugând că au existat, de asemenea, cazuri de scoatere a unghiilor și de utilizare a măștilor de gaz pentru a restricționa respirația.

Bolvinov a citat mărturia unui bărbat în vârstă de 67 de ani din Izium, pe care rușii l-au acuzat că a ajutat ținta ucraineană.

Potrivit lui Bolvinov: Bărbatul a fost dus la secția de poliție locală, iar ulterior i s-a pus o glugă neagră pe cap. Unul dintre interogatori i-a pus un pistol la tâmplă și i-a cerut să știe cui a dat coordonatele țintelor. Când a negat acest lucru, au folosit o țeavă sau o bâtă pe mâinile sale și i-au rupt brațul. Bărbatul a declarat că, mai târziu, răpitorii săi i-au băgat sub piele spițele de metal de la o roată de bicicletă și l-au bătut. Rănile sale au inclus hemoragii interne și se află acum într-un spital din Harkov”.

CNN nu a reușit să verifice versiunea șefului poliției regionale. Bolvinov a mai spus că există, de asemenea, proceduri penale în curs de desfășurare în ceea ce privește acuzațiile de viol.

Înțelegem că este foarte dificil pentru victime să depună mărturie despre astfel de fapte. Cu toate acestea, există proceduri pe care le-am înregistrat, există apeluri din partea femeilor care au fost violate. Avem informații despre presupusele fapte de viol în camerele de tortură”, a adăugat Bolvinov.