• Hakeem Jeffries a fost ales miercuri de colegii săi din Partidul Democrat ca lider al acestora în Camera Reprezentanţilor.
  • Hakeem Jeffries devine primul afro-american care deține astfel de funcții în Congresul SUA.
  • Votul de miercuri s-a desfăşurat cu uşile închise, iar Jeffries a fost singurul candidat.

Hakeem Jeffries a fost ales ca lider al Partidul Democrat în Camera Reprezentanţilor, înlocuind-o pe Nancy Pelosi, potrivit Bloomberg.

Hakeem Jeffries devine primul afro-american care deține astfel de funcții în Congresul SUA. Votul de miercuri s-a desfăşurat cu uşile închise, iar Jeffries a fost singurul candidat.

În vârstă de 52 de ani, el deţine posturi de responsabilitate în statul major al democraţilor începând din 2019.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Alegerea de azi marchează un schimb de generaţie semnificativ în Congresul american, Hakeem Jeffries fiind cu 30 de ani mai tânăr decât Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor.

Din ianuarie, Jeffries va conduce tabăra democraţilor într-o Camera a Reprezentanţilor în care aceştia nu vor mai fi majoritari, după ce republicanii au câştigat controlul în urma alegerilor din noiembrie.

Chiar dacă majoritatea lor va fi mai redusă decât se prognoza, republicanii vor dispune de o putere în materie de inspecţie, pe care au promis că o vor folosi pentru o serie de anchete cu privire la felul în care preşedintele Joe Biden a gestionat pandemia sau retragerea trupelor din Afganistan.

Tabăra preşedintelui Biden şi-a asigurat totuşi controlul în Senat.