• Indicele S&P 500, care conține 500 de companii mari, are cel mai mare raliu de cinci luni din ultimii 80 de ani
  • Revenirea burselor apare după măsurile decidenților din SUA
  • Giganții din tehnologie sunt vedetele anului pe bursă

Revenirea bursei vine după deciziile Rezervei Federale și a guvernului Statelor Unite, care au redus ratele dobânzilor la aproape de zero și au injectat în economie peste 2.000 de miliarde de dolari.

Încrederea că se va găsi vaccinul, prognozele unei reveniri rapide a economiilor sunt printre alți factori care explică situația.

Tot mai mulți investitori individuali s-au orientat spre bursă în încercarea de a-și spori veniturile. În prima jumătate a anului, 20% din activitatea de pe bursa americană a fost generată de investitori individuali, dublu față de acum 10 ani.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Ușurința de a tranzacționa la bursă a sporit apetitul pentru investițiie în giganții din tehnologie, vedetele anului pe bursă. Apple a ajuns anul acesta sa valoreze peste 2.000 de miliarde de dolari, iar Tesla valorează astăzi circa 400 de miliarde de dolari.