- Epopeea Schengen continuă. Ministrul de interne Lucian Bode i-a trimis o scrisoare omologului austriac prin care și-a manifestat indignarea față de jocul politic făcut prin votul negativ la Schengen.
- Românii sunt printre cei mai preocupați europeni de creșterea prețurilor iar pentru 66% dintre români, principala îngrijorare o reprezintă inflația crescută, arată un studiu McKinsey and Company
- Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj pregătește un zbor direct către New York. Pentru acest obiectiv e nevoie de investiții majore în infrastructură de peste 200 de milioane de euro.
- Miniștrii de externe din Uniunea Europeană discută astăzi la Bruxelles despre noi sancțiuni împotriva Rusiei.
- UE anunță că în 2023 ar putea să apară o penurie de gaze dacă Rusia va reduce și mai mult livrările. În total un deficit de până la 30 de miliarde de metri cubi.
- Kosovo cere intervenția forțelor conduse de NATO din cauza creșterii tensiunilor etnice, asta după ce protestatarii minoritari sârbi au blocat drumurile și bărbați înarmați necunoscuți s-au luptat cu poliția în weekend.
- Ursula Von Der Leyen vine pe 17 decembrie la București ca să participe la semnarea contractului pentru rețeaua electrică ce ar urma să lege Romania- Ungaria-Azerbaijan și Georgia. Potrivit presei ungare, vine și premierul Viktor Orban.
- Piața de smartwatchuri este pe plus cu 30% în trimestrul 3 din acest an față de aceiași perioadă a anului trecut, Counterpoint Research.
- Semifinalele Campionatului Mondial de fotbal din Qatar se vor desfășura marți și miercuri, după trei zile de pauză pentru fiecare echipă calificată din sferturi.
- Ultimele săptămâni din an vin cu diferențe mari de temperatură, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Diferențele pot ajunge chiar și de 9,10 grade.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri