• De când Rusia a atacat Ucraina, războiul din această ţară s-a soldat cu circa 180.000 de morţi şi răniţi în tabăra armatei ruse şi cu peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană.
  • „Pierderile ruse se apropie de 180.000 de soldaţi morţi sau răniţi” , a afirmat şeful Statului Major al armatei norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen.
  • Norvegia, care se învecinează cu Rusia, este membră a NATO încă de la înființarea acesteia în 1949.

La aproape un an de când Rusia a atacat Ucraina, războiul din această ţară s-a soldat cu circa 180.000 de morţi şi răniţi în tabăra armatei ruse şi cu peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană, fiind de asemenea ucişi circa 30.000 de civili, conform unei estimări comunicate duminică de şeful armatei norvegiene, care a avertizat că Rusia are în continuare capacitatea să continue mult timp acest război, conform TF1 INFO și Le Figaro.

Pierderile ruse se apropie de 180.000 de soldaţi morţi sau răniţi” , a afirmat şeful Statului Major al armatei norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, într-un interviu acordat postului TV2, fără a preciza sursa acestui bilanţ.

Pierderile ucrainene sunt probabil de peste 100.000 de morţi sau răniţi. În plus, Ucraina are circa 30.000 de civili care au murit în acest război sinistru” , a adăugat generalul norvegian.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu au transmis până în prezent bilanţuri fiabile cu privire la victimele în propria tabără, fiecare minimalizându-şi propriile pierderi şi exagerându-le pe cele ale adversarului.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

În pofida pierderilor grele, „Rusia este capabilă să continue mult timp acest război” , a mai spus generalul norvegian, subliniind capacitatea complexului militar-industrial rus şi rezervele umane pentru mobilizarea de noi efective militare.

Pentru Ucraina, a subliniat şeful Statului Major al armatei norvegiene, este esenţial să poată menţine în continuare aviaţia rusă în afara zonei de luptă şi să primească tancuri occidentale, acestea din urmă fiindu-i necesare rapid pentru a putea desfăşura o contraofensivă de iarnă.