• În loc de tradiționalele verighete de aur, un cuplu din Cehia a făcut schimb de inele digitale în ziua nunții.
  • Inelele inteligente sunt dispozitive electronice portabile care au funcții similare cu cele ale ceasurilor inteligente.
  • De obicei, acestea permit utilizatorului să își monitorizeze bătăile inimii și să facă o plată fără contact.

Inelele de ultimă generație fac parte dintr-un sector tehnologic care se află în creștere rapidă. Potrivit rapoartelor, este înregistrată o creștere a vânzărilor globale cu 21% pe an. Inelele inteligente pe care partenerii Jiri și Ondrej le-au purtat au fost concepute pentru a fi mai romantice decât majoritatea. Acestea oferă partenerilor șansa să vadă și să simtă bătăile inimii celuilalt, scrie BBC.

Fiecare inel este conectat prin Bluetooth la o aplicație de pe smartphone-ul purtătorului. Prin intermediul aplicației, bijuteriile digitale pot fi legate între ele. Astfel, de fiecare dată când Jiri apasă pe verigheta sa, aceasta pulsează fizic cu bătăile inimii lui Ondrej și afișează bătăile inimii sub forma unei linii roșii în mișcare.

Cât timp telefoanele mobile sunt conectate la internet, acestea primesc în timp real bătăile inimii. Dacă unul dintre ei este deconectat de la internet, îl primesc pe cel înregistrat ultima dată. „Nu ne-am ocupat niciodată de aur și diamante”, spune Jiri. „Am vrut ceva diferit, așa că ne-a plăcut ideea că este ceva nou. Ne simțim ca niște pionieri în acest sens”.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?

Nunțile „tehnologizate”, un fenomen tot mai întâlnit

Inelul reîncărcabil, numit „HB Ring”, este realizat de firma cehă „The Touch”. Printre clienții săi se numără cuplurile logodnice cărora le-ar putea plăcea mai mult ideea de a simți bătăile inimii persoanei iubite, dar care nu doresc să renunțe la verighetele tradiționale. Jiri și Ondrej se numără printre numeroasele cupluri care folosesc din ce în ce mai mult tehnologia pentru a sărbători nunta. De la drone pentru fotografierea nunții, la instrumente digitale pentru a ajuta la sarcinile de planificare a nunții, cum ar fi gestionarea bugetului și aranjarea locurilor, tehnologia s-a infiltrat în multe aspecte importante ale zilei nunții.

Tendința tehnologică în cadrul nunților este în creștere ca urmare a faptului că oamenii își desfășoară o mare parte din viață pe smartphone-uri, spune Zoe Burke, editorul principal al site-ului britanic de planificare a nunților Hitched.co.uk: „Cred că oamenii consideră de la sine înțeles acum faptul că vei putea să îți planifici nunta prin intermediul telefonului tău. Probabil că ți-ai cunoscut partenerul prin intermediul telefonului”, spune ea.

O treime dintre cuplurile din Marea Britanie ar folosi acum WhatsApp pentru a invita oaspeții la nunta lor, iar 60% își anunță logodna pe rețelele de socializare. Tehnologia poate fi folosită pentru „a face nunta mai ușoară și mult mai interesantă”. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că trebuie să eviți riscul „de a pierde farmecul și romantismul nunților adevărate, care constă în a aduce prietenii și familia aproape împreună”.