• Pe 9 mai, statele membre ale Uniunii Europene sărbătoresc Ziua Europei.
  • Declarația a fost un plan ambițios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa postbelică.
  • Ziua Europei a fost instituită în cadrul reuniunii Consiliului European de la Milano din iunie 1985.

Pe 9 mai, statele membre ale Uniunii Europene sărbătoresc Ziua Europei. Această dată a fost aleasă pentru a marca aniversarea Declarației Schuman, considerată a reprezenta actul fondator al Uniunii Europene și unul dintre simbolurile Europei. La 9 mai 1950, Robert Schuman a pus prima piatră a unei organizații europene esențiale pentru menținerea păcii.

Declarația a fost un plan ambițios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa postbelică, care este considerat începutul a ceea ce este acum Uniunea Europeană. Importanța de a lucra pentru pace în Europa este cu atât mai evidentă, cu cât subliniem unitatea și solidaritatea noastră cu Ucraina, scrie Eurostat.

Ziua Europei a fost instituită în cadrul reuniunii Consiliului European de la Milano din iunie 1985.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

La 9 mai 1950, ministrul francez de externe Robert Schuman a propus țărilor europene crearea unei instituții care să gestioneze în comun resursele de cărbune și oțel.

El a făcut declarația la Quai d’Orsay, în Sala Ceasului (Salon de l’Horloge). Aceasta a fost simbolică din două puncte de vedere: Însemna unirea unor țări care fuseseră inamice în timpul celor două războaie mondiale și depășirea unor nemulțumiri de lungă durată și crearea unei organizații deschise celorlalte țări europene doritoare, ca punct de plecare pentru integrarea europeană.

Ctește și