• Au crescut speculațiile privind viitorul rol al italianului la Madrid.
  • Real nu a făcut o declaraţie oficială cu privire la viitorul lui Ancelotti.
  • Toată lumea ştie foarte bine care este situaţia mea: am contract până la finalul sezonului 2024 şi vreau să rămân”, a declarat Ancelotti.

Preşedintele Federaţiei braziliene de fotbal (CBF), Ednaldo Rodrigues, a declarat în martie pentru Reuters că Ancelotti ar fi o alegere evidentă pentru a ocupa postul vacant de manager al naţionalei dacă ar fi disponibil la finalul sezonului european, informează The Guardian.

După umilitoarea înfrângere cu 4-0 suferită de Real în faţa lui Manchester City, miercuri, în a doua manşă a semifinalei Ligii Campionilor, au crescut speculaţiile că postul său este ameninţat, Real nereuşind, de asemenea, să câştige titlul în La Liga, care a revenit rivalilor de la Barcelona, cu patru meciuri înainte de final.

Toată lumea ştie foarte bine care este situaţia mea: am contract până la finalul sezonului 2024 şi vreau să rămân”, a declarat Ancelotti într-o conferinţă de presă, vizibil iritat când a fost întrebat din nou despre interesul Braziliei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Când un reporter l-a întrebat dacă clubul l-a asigurat că va rămâne, Ancelotti a răspuns cu un categoric: Da!”. „Ar fi putut fi un sezon mai bun, dar a fost unul bun”, a declarat Ancelotti când a fost întrebat cum va evalua campania 2022-23.Desigur, nu suntem mulțumiți de La Liga, dar am luptat până la capăt în celelalte competiții… și am câștigat trei dintre ele”. Ancelotti s-a referit la victoriile din Copa del Rey, Cupa Mondială a Cluburilor și Supercupa Europei.

Cu toate acestea, Real nu a făcut o declaraţie oficială cu privire la viitorul lui Ancelotti. Federaţia braziliană de fotbal nu a răspuns pentru Reuters sâmbătă, dar preşedintele acesteia a declarat recent că este dispusă să îl aştepte pe Ancelotti până în iunie pentru a putea evalua alte opţiuni, printre care Jose Mourinho de la AS Roma şi Jorge Jesus de la Fenerbahce.

Citește și: