• Prim-ministrul vine cu un program consistent de reforme și măsuri de dezvoltare.
  • Reducerea inflației, investițiile și recalibrarea financiară a sistemelor de Învățământ și Sănătate au prioritate în programul lui Ciolacu.
  • „Luptăm ca românii să nu mai fie sclavii moderni ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, se arată în programul de guvernare al cabinetului Ciolacu.

Noul cabinet Ciolacu și-a prezentat marți programul de guvernare pentru perioada iunie 2023 – decembrie 2024. Programul, cu o structură de 233 de pagini, prevede principalele obiectivele pe care viitorul executiv condus de liderul PSD își propune să le atingă în următoarea periadă cât timp se află la guvernare. Printre cele mai importante sunt aderarea României la zona euro, creșterea salariului mediu net la 1.000 de euro, reforme noi în Sănătate, Educație, creșterea PIB-ului, reducarea inflației și montarea de panouri solare pe clădirile administrației publice din România.

„Luptăm ca românii să nu mai fie sclavii moderni ai Europei, cu cele mai mici câștiguri din UE”, se arată în programul de guvernare al cabinetului Ciolacu. Noul guvern își propune o majorare a salariul minim brut care să atingă valoarea de 3.900 de lei. Câștigul mediu net ar urma să fie de 5.086 de lei în 2024, echivalentul a 1.000 de euro pe lună.

„Avem trei obiective majore puse la baza programului de guvernare al noului Executiv: reducerea inflației pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor, recalibrarea financiară a unor sisteme publice vitale precum Educația și Sănătatea, creșterea investițiilor publice și private folosind masiv fondurile europene. A treia prioritate sunt investițiile. Vom privilegia sprijinul pentru orice proiect privat în domenii strategice precum agricultură, energie și transporturi”, se arată în document.

Recomandări

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA
SUNTEM DIN ALTĂ LIGĂ?
BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI

Inflație de 8% după primele 6 luni de guvern Ciolacu Guvernul Ciolacu își propune un PIB de 1.603 miliarde de lei în 2023 și de 1.779 miliarde în 2024. Țintele economice „de atins până în decembrie 2024” sunt: 

  • Inflația la 8% în primele 6 luni de guvernare.
  • Stimuli pentru populație și economie de 10% din PIB, de 5 ori mai mult decât au întors în economie guvernările din 2020 și noiembrie 2021.
  • Sprijinirea a peste 100.000 de companii care produc în România, din care 99% IMM (63.000 doar prin programele derulate de MFP și din FE perioadele 2014-2020 și 2021-2027 și PNRR).
  • Dublarea investițiilor publice în economie – la 126 miliarde lei în 2024, față de 59 miliarde lei în anul 2021 la preluarea guvernării.
  • România să ajungă la 82% din media UE la PIB pe locuitor raportat la puterea de cumpărare-standard (în 2022 indicatorul este 77%, conform Eurostat).

„La 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu normă întreagă și cu un copil în întreținere nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar”, se arată în programul de guvernare al lui Ciolacu.

„La 1 ianuarie 2025, niciun tânăr cu vârsta mai mică de 26 de ani, angajat cu normă întreagă în România, nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar. La 1 ianuarie 2025, peste 1,5 milioane de contracte individuale de muncă vor fi remunerate cu peste 1.000 euro net. La 1 ianuarie 2025, câștigul salarial mediu net în România va depăși 1.000 euro net”.

Pentru îndeplinirea obiectivelor, Ciolacu apelează la buget, fonduri europene, PNRR și fondurile de pensii private Cabinetul Ciolacu care să atingă investiții publice de 230 miliarde de lei în perioada 2023-2024. „Trei miliarde euro pot fi accesate doar de la fondurile de pensii private din România, pe proiecte PPP fezabile”, este susținut în documentul privind programul de guvernare.

„Adoptarea monedei euro prin actualizarea documentelor strategice fundamentate și agreate în anul 2019 de toate instituțiile implicate — Planul național de adoptare a monedei euro și Raportul de fundamentare a acestui plan — conform unei noi Foi de parcurs adecvate realităților economice și sociale post pandemice”, respectiv „Creșterea convergenței reale cu economiile europene prin atingerea unui PIB pe locuitor la paritatea de cumpărare standard de minimum 80% din media UE 27, la orizontul anului 2024”.

De asemenea, guvernul Ciolacu își propune „inițierea unui program în urma căruia acoperișurile instituțiilor publice să poată fi acoperite de panouri fotovoltaice, în vederea dobândirii independenței energetice pentru fiecare instituție în parte”. Tot cu prioritate este luată în vedere „inițierea unui program pentru condominii (blocuri sau locuințe colective), în urma căruia acoperișurile acestor clădiri să poată fi acoperite cu panouri fotovoltaice, în vederea dobândirii independenței energetice pentru fiecare clădire în parte”.

Citește și: