• Peste 27 de mii de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională, cel mai mare număr din ultimii 8 ani. Peste 24 de mii de note erau greșite și au fost modificate după reevaluare iar rata de promovare a crescut cu doar 0.2% ajungând la 76.4% după rezultatele finale de azi.
  • Ploi, furturni, vânt, tunete și fulgere te așteaptă în următoarele 2 zile în București. Nu uita umbrela.
  • Dacă pleci la munte, să ai în vedere că timp de o lună, circulaţia este restricţionată pe DN1 – între Predeal şi Braşov din cauza lucrărilor de reparație.
  • Joi se inaugurează noul pod suspendat peste Dunăre, care leagă Tulcea și Brăila. Construcția a început în 2017 și a costat peste 2 miliarde de lei.
  • Lucian Heiuş, fostul şef ANAF, care şi-a dat demisia în urmă cu o lună anunțând o gaură de 9 mld. lei în venituri, a fost numit secretar general în Ministerul Finanţelor.
  • După audierile Sport Resolutions de la Londra în cazul Simonei Halep, Agenția Națională Anti-Doping anunță că un verdict va fi dat până cel târziu pe 13 iulie.
  • Peste 5 drone au fost interceptate pe cerul Moscovei și distruse, anunță Maria Zaharova care acuză Ucraina de terorism.
  • Azi, 4 iulie, sărbătorești alături de americani, Ziua Americii, ziua în care în 1776, America își declara independența față de Imperiul Britanic.
  • Fundaşul Sergio Ramos este disponibil de la finalul contractului cu PSG, la 1 iulie, şi nu-şi va continua cariera la Sevilla FC, clubul unde a jucat pentru prima dată fotbal profesionist
  • Smartwatch-urile ar putea ajuta la identificarea simptomelor bolii Parkinson cu șapte ani înainte ca acestea să apară, potrivit unui nou studiu al Universității Cardiff

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT