- Procurorii DNA au făcut în această dimineață percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.
- Controlul la care fac referire procurorii DNA a avut loc în cursul anului 2023 și sunt invocate fapte de abuz în serviciu.
- Centrul „Armonia” a fost înființat în 2022 de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz, controlată de Ștefan Godei, arestat acum în dosarul azilelor groazei.
UPDATE
DNA l-a reținut și pe al doilea inspector AJPIS Ilfov, Cornel Andrei Năstase, care ar fi verificat necorespunzător și ar fi avizat favorabil Centrul Armonia din Voluntari astfel încât instituția a primit licența de funcționare. Cei doi inspectori AJPIS vor fi prezentați mâine instanței cu propunere de arestare preventivă.
Advertisment
ȘTIREA INIȚIALĂ
Scandalul azilelor groazei continuă. Procurorii DNA au făcut în această dimineață percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială( AJPIS) Ilfov și la domiciliile unor inspectori AJPIS care ar fi acordat licență de funcționare Centrului Armonia din Voluntari, deținut de fundația lui Ștefan Godei, arestat de DIICOT în dosarul azilelor groazei.
Controlul la care fac referire procurorii DNA a avut loc în cursul anului 2023 și sunt invocate fapte de abuz în serviciu. Centrul „Armonia” a fost înființat în 2022 de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz, controlată de Ștefan Godei, arestat acum în dosarul azilelor groazei.
Recomandări
„Este o anchetă începută de Direcția Națională Anticorupție în colaborare cu DIICOT pentru că dosarul a fost început inițial de DIICOT și a fost arestat patronul Centrului Armonia, Ștefan Godei. DNA vizează inspectorii și funcționarii publici, cei care sunt în subordinea Ministerului Muncii și care au acordat acea licență de funcționare Centrului Armonia. Procurorii au intrat la 6.30 la AJPIS Ilfov și la domiciliile acestor doi inspectori, un domn și o doamnă inspectoare care au acordat această licență și, într-adevăr, suspiciunea procurorilor DNA este că aceștia mai mult l-au ajutat pe Godei în loc să îl controleze. Procurorii susțin că acești doi inspectori l-ar fi anunțat cu câteva zile înainte pe Godei că vor face controlul, deși controalele sunt inopinate, deși erau beneficiari în acest centru”, a spus Sorina Matei, editor Aleph News.
Chiar dacă erau beneficiari în aceste centre care nu se încadrau, inspectorii nu au constatat acest lucru. Deși centrul nu îndeplinea criteriile în privința numărului de salariați și specializărilor, inspectorii cei doi nu au constatat din nou, acest lucru și nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu, ceea ce se încadrează la infracțiune de abuz în serviciu.
„Abuzul în serviciu este vizat ca acuzație și de procurorii DNA, iar după ce au acordat această licență, Centrul Armonia a lui Ștefan Godei a încasat subvenții de la statul român, 6.000 de lei pe persoană pe lună, la 25 de beneficiari, câți erau în acel moment în centru. Trebuie să vedem cum se va desfășura ancheta DNA pentru că cel mai probabil, cei doi vor fi aduși la sediul DNA”, a mai spus Sorina Matei, editor Aleph News.
Citește și:
- Marius Budăi și-a dat demisia din funcția de ministru al Muncii
- Record după listarea Hidroelectrica la bursă. Șerban Florea: „Cred că asta e frumusețea bursei, ca din când în când să mai și doară. Acum avem un moment festiv”
- Peste 30 de branduri preiau tematica Barbie. Ce gest a făcut o mamă asupra păpușii fiicei sale
Partenerii noștri