• Țara noastră vine cu o diversitate de opțiuni pentru o vacanță perfectă.
  • O destinație recomandată de Florin Burgui este Delta Dunării, unde organizează și ei două excursii.
  • „Dacă vorbim de traseele montane, cele mai interesante lucruri sunt peisajele pe care le putem vedea”, a spus Florin Burgui, ghid de turism agenția „Hai Să Socializăm”.

Este prima zi din august și dacă nu ai fost încă într-o vacanță cu siguranță te gândești să călătorești undeva. City break-urile din afară te pot tenta, dar putem să redescoperim frumusețea si aventura pe care le poate oferi România.

Fie că vrei sa mergi în Delta Dunării sau să parcurgi traseele montane ale Vârfului Omu, țara noastră vine cu o diversitate de opțiuni pentru o vacanță perfectă.

„Astăzi aș vrea să vorbim despre un traseu montan deosebit, care se efectuează pe timpul nopții, cu plecare seara din București și ajungem la Piatra Arsă, iar la miezul nopții intrăm pe traseu, mergem până la Vârful Omu și acolo vedem răsăritul. Putem bea și o cafeluță, adică să ne bem cafeaua la Vârful Omu și apoi coborâm spre Hotel Peștera. Acesta este unul din traseele pe care noi l-am făcut cu mai mult de 70 persoane. Am fost un grup foarte mare la mijlocul lunii iunie și mai avem o excursie la jumătatea lunii august”, a spus Florin Burgui, ghid de turism agenția „Hai Să Socializăm”, la Aleph News.

Recomandări

ECHIPA LUI TRUMP
OMAGII PENTRU PAYNE
RĂZBOI ÎN UCRAINA
ATACURI CIBERNETICE
ERDOGAN SE VEDE CU RUTTE
KANYE WEST E ACUZAT

O altă destinație recomandată de Florin Burgui este Delta Dunării, unde organizează și ei două excursii. „Aș merge pe Sulina pentru că suntem la poate cea mai frumoasă plajă din România, cel mai fin nisip și acolo este un punct de unde noi putem pleca să explorăm Delta Dunării, putem merge pe canale să vedem nuferii, să vedem păsările, șerpi, țestoase, putem să ne bucurăm de un oraș care are un cimitir deosebit. Noi facem tururi și în cimitire, cu poveștile de rigoare, fiind un loc pe care îl putem explora”, a mai declarat Florin Burgui, ghid de turism agenția „Hai Să Socializăm”, la Aleph News.

Care sunt cele mai interesante activități pe care le pot face în aceste locații?

„Dacă vorbim de traseele montane, cele mai interesante lucruri sunt peisajele pe care le putem vedea și pentru asta avem nevoie de o vreme foarte frumoasă pe care o avem pe timpul verii, iar dacă vorbim de Deltă, vorbim de plimbările pe canale, de explorarea unui oraș foarte frumos, Sulina, de stat la plajă, nu doar vizitele sunt importante”, a povestit Florin Burgui, ghid de turism agenția „Hai Să Socializăm”, la Aleph News.

Citește și