• Deșeul cel mai des aruncat în Marea Neagră este plasticul de unică folosință.
  • Timp de patru zile, săptămâna trecută, comisarii au dat 93 de amenzi.
  • „Avem nevoie de o instituție echipată corespunzător care să se ocupe de această problemă”, a spus Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu.

Deșeul cel mai des aruncat în Marea Neagră este plasticul de unică folosință. Asta e concluzia bilanțului Comisariatului General al Gărzii de Mediu, care a avut loc în acest weekend pe plaja Modern din Constanța. La eveniment a participat și Ministrul Mediului, Mircea Fechet. Timp de patru zile, săptămâna trecută, comisarii au dat 93 de amenzi.

„În primul rând, avem nevoie de o instituție echipată corespunzător care să se ocupe de această problemă. Soluția ar veni printr-un serviciu de salubritate la nivel național care să se ocupe de partea fluvială și maritimă pentru că foarte multe deșeuri pe care le găsim pe malul Dunării, și apoi în Delta Dunării și în zona de litoral, mai ales cea greu accesibilă din zona protejată, rămân fără niciun fel de acoperire. Se acumulează deșeuri în fiecare an, în mod special acum, în perioada de conflict în Ucraina. Nimeni nu face nimic, lăsăm pe seama autorităților locale și nu avem niciun fel de rezultat”, a spus Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu și fost șef al Gărzii de Mediu, la Aleph News.

Octavian Berceanu susține că autoritățile locale nu culeg deșeul de pe plajă și nu influențează opinia publică într-un anumit fel. Specialistul în politice publice de mediu spune că avem nevoie să se pună presiune pe primari fiindcă nu există o legislație prin care primarii care nu își fac treaba să fie amendați.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„O astfel de legislație a fost ocolită ca nu cumva să deranjăm primarii care aduc cele mai multe voturi, ori o astfel de legislație nu poate trece prin Parlament fără să aibă o majoritate, adică PNL și PSD. Pe de altă parte, degeaba lași la nivelul primăriilor să se ocupe de zona fluvială pentru că nu au ambarcațiuni, echipamente speciale de a strânge deșeurile nici în zona Mării Negre, nici în zona fluvială. Atunci, departamentul acesta ar trebui să opereze pe zona fluvială, în zona Mării Negre, unde ai nevoie de utilaje speciale pe care o primărie normală nu și le poate permite”, a declarat Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu și fost șef al Gărzii de Mediu, la Aleph News.

Citește și: