• A 12-a ediție Summer Well se desfășoară între 11 – 13 august la Domeniul Știrbey din Buftea. Cu ce surprize te așteaptă organizatorii
  • Tom Grennan, SG Lewis au Temples sunt printre artiștii prezenți. Atracția principală sunt cei de la Florence and The Machine.
  • Anul acesta, organizatorii festivalului te așteaptă cu un pod absolut nou și spectaculos: „Avem un pod absolut nou și spectacolus care traversează lacul domeniului Ștyrbei”.

Vara e pe terminate, dar cea de-a 12 ediție de Summer Well de-abia începe. E prima zi a festivalului care va dura până duminică la domeniul Știrbey din Buftea. Festivalul va avea muzică de toate felurile. De la indie, la rap sau electro. Muzica va bubui tot weekendul pe cele 4 scene ale festivalului. Artiști precum Tom Grennan, sau SG Lewis vor cânta până dimineața, însă marea atracție rămân cei de la Florence and the Machine.

Festivalul are loc în perioada 11 – 13 august la Domeniul Știrbey din Buftea

Cea de-a 12-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 11 – 13 august 2023 la Domeniul Știrbey din Buftea care își așteaptă vizitatorii cu o serie de surprize. Spre exemplu: lacul și domeniul au trecut printr-un nou proces de curățare, fiind îngrijite pentru a oferi un loc de poveste, iar un nou pod a fost construit peste lac. Pe lângă faptul că participanții vor găsi domeniul Știrbey mai frumos ca niciodată, ii vor putea vedea acolo pe headlinerii Florence + The Machine, Röyksopp, Yungblud și Saint Levant.

Anul acesta, Summer Well ne surprinde cu patru scene, fiecare cu o energie distinctă.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„O nouă față a domeniului Știrbei. Lumea care e obișnuită cu Summer Well știe că exista un traditional pod, dar care nu reușea să facă față fluxului de oameni, pentru că fusese construit, cel puțin așa spune legenda cu butaforie pentru un film. Noi îl consolidam, îl reparam în fiecare an, dar chiar și așa, prezenta probleme, era mai mult un photo oportunity decât o modalitatea de a traversa lacul. Acum avem un pod absolut nou și spectacolus care traversează lacul domeniului Ștyrbei, o scenă semnificativ mai mare față de ceilalți ani. Toate zonele sunt regândite, reamenaje…instalații de arată absolut interesante care nu trebuie ratate și bineînțeles un line-up de care suntem foarte mândri”, a povestit John Varbiu, cofondator Summer Well.

Una dintre cele patru scene este numită Hidden Tracks by ING x Visa și își propune să ofere un spațiu de expunere artiștilor emergenți din România, cei care s-au remarcat prin prezențe scenice unice și personalități puternice. Printre acești artiști se numără Rareș, Paulina, LVX Machina, Iova, Ana Coman și + SHE + (Corina Sucarov).

„Summer Well întotdeauna și-a propus să aducă artiști live”.

„E un festival exclusiv care prezintă artiști live”.

Cum se face accesul?

Accesul la festival se va realiza prin strada Oltului, începând cu ora 14:00 în ziua de vineri și cu ora 12:00 în zilele de sâmbătă și duminică. Fiecare seară a festivalului se va încheia la ora 04:00, moment în care porțile vor fi închise. Este recomandat să ajungi cât mai devreme pentru a evita aglomerația, cu atenție deosebită acordată zilei de vineri.

Un alt aspect esențial este procedura de acreditare. Programul de acreditări se va desfășura zilnic între orele 08:00 și 20:00. După ora 20:00, nu vor mai fi acceptate solicitări de acreditare pentru presă, parteneri sau liste de invitați.

Citește și: