• Primăria Capitalei vrea digitalizarea spitalelor din București.
  • Unitățile medicale ar urma să aibă un sistem digital, care să centralizeze datele pacienților, tratamentele prescrise lor și materialele folosite.
  • În acest moment, dosarul medical al pacientului, chiar dacă este în lege, nu este funcțional.

Primăria Capitalei vrea digitalizarea spitalelor din București. Este vorba de nouă spitale, printre care Victor Babeș, Colentina și Cantacuzino. Unitățile medicale ar urma să aibă un sistem digital, care să centralizeze datele pacienților, tratamentele prescrise lor și materialele folosite. Banii, peste 50 de milioane de lei, ar veni din PNRR.

„Este absolut esențial să facem acești pași în digitalizare pentru că oferă, pe de o parte, o debirocratizare, avem mai mult timp să ne ocupăm de pacienți decât să întocmim hârtii și pe de altă parte, oferă o informație mult mai completă pacientului. Atunci când el va părăsi spitalul, va avea mai multe documente medicale mult mai amănunțite și complete, astfel încât, pe termen lung, acești pacienți vor avea acces la toate informațiile medicale. În schimb, ceea ce trebuie să facă statul român prin Ministerul Sănătății este să facă funcțional dosarul medical al pacientului”, a explicat medicul Radu Țincu la Aleph News.

În acest moment, dosarul medical al pacientului, chiar dacă este în lege, nu este funcțional. În acest caz, dosarul medical trebuie operaționalizat astfel încât medicii să știe, indiferent de orașul din care vine pacientul, care este istoricul acestuia.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Dacă vorbim de proiectul ce se desfășoară în șase spitale, conform caietului de sarcini, până în această toamnă el trebuie să devină operațional. Nu e nevoie doar de cele șase spitale pentru că este nevoie să extindem aceste programe de digitalizare la întreg sistemul sanitar și ele să fie centralizate de Ministerul Sănătății, astfel încât rețeaua națională de sănătate publică să fie digitalizată în mod unitar, iar pacienții să aibă stocate informațiile medicale în acest dosar”, a spus medicul Radu Țincu la Aleph News.

Citește și: