• Descărcarea conștiinței umane într-un calculator este încă la nivel teoretic.
  • 41% din americanii bogați și-ar downloada conștiința într-un computer.
  • Bogații ar fi mai dispuși să își continue viața într-un program de calculator.
  • Cei mai bogați americani și-ar dori să editeze genele viitorilor lor copii.

În lumea de astăzi totul se digitalizează și poate că se va ajunge și la digitalizarea conștiinței umane, astfel oamenii ar putea trăi la nesfârșit și creierul lor ar fi în continuă funcțiune, deși tehnologia nu există încă, se fac deja sondaje de opinii pe tema aceasta, scrie Fortune.

Dezvoltarea tehnologică este tot mai rapidă, și poate că digitalizarea va ajunge la stadiul când conștiința umană se va putea descărca în calculator. Deocamdată nu este posibilă, dar se fac deja sondaje pe acest subiect.

41% vor să-și descarce creierul într-un computer

Conform revistei Fortune, investițiile americane în soluții de prelungire a vieții au ajuns anul trecut la 5,2 miliarde de dolari. Fortune publică și un sondaj cu participarea a 3000 de cetățeni americani, din care reiese că 41% dintre aceștia sunt atenți să doarmă suficient, să mănânce sănătos și să ia vitamine, toate acestea pentru a trăi cât mai mult. Însă unii americani sunt gata să recurgă și la măsuri extreme în acest sens.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Dintre cei bogați, adică cei cu un venit de peste 250.000 de dolari pe an, 41% au spus că ar fi de acord să-și descarce creierul într-un computer ca să devină practic nemuritori. Dintre cei cu venituri mici, doar 19% ar face acest lucru. Apoi, 40% dintre bogați ar fi interesați să modifice genele viitorilor lor copii, în comparație cu 20% dintre cei mai săraci.

Dacă acestea sunt tehnologii ale viitorului, sondajul mai arată că americanii bogați sunt mai dispuși să riște, dacă văd că ar merita. Astfel, 42% din cei bogați au răspuns că ar lua medicamente cu potențial de risc, dacă acestea ar vindeca boli cronice.

Citește și: