• Maximele ajung și azi la 37°C, dar apar furtuni în vest și centru.
  • Septembrie 2023 va deveni cel mai cald din istoria observațiilor.
  • În București, vremea rămâne călduroasă până luni dimineaţă.

Ieri a fost una dintre cele mai calde zile de final de septembrie din istoria de peste 100 de ani a observațiilor meteo din România. Au fost 37 de grade Celsius în sud.

În București, vremea rămâne călduroasă până luni dimineaţă, cu maxime care ajung la 37 de grade Celsius, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie

Temperaturile minime vor fi de 14-16 grade Celsius.

Recomandări

ANORA IA PALME D'OR LA CANNES
NICKI MINAJ, ARESTATĂ PE UN AEROPORT
RUSIA ATACĂ UN SUPERMARKET DIN HARKOV
NADAL, RETRAGERE SAU NU?
C.E. CERE SUSPENDAREA UNOR MEDICAMENTE
FANII LUI TAYLOR SWIFT DOBOARĂ UN GARD ÎN LISABONA

Pentru şapte judeţe din vestul ţării ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale. Atenționarea e valabilă până luni dimineață.

Zonele vizate sunt Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55…70 km/h şi pe alocuri grindină şi vijelii, scrie Mediafax.

Citește și