• Protestul transportatorilor şi fermierilor continuă.
  • Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi cei ai transportatorilor şi fermierilor s-au stabilit şase puncte care ar putea fi implementate în termen de 30 de zile.
  • Protestatarii au mai avut discuţii la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

Întâlnirea transportatorilor şi fermierilor de la Ministerul Finanţelor a fost amânată din motive necunoscute, anunţă reprezentanţii Guvernului. Protestatarii au fost aşteptaţi la sediul ministerului de o delegaţie condusă de ministrul Marcel Boloş. Întâlnirea a fost reprogramată.

Protestul transportatorilor şi fermierilor continuă deşi aceştia au avut discuţii şi au semnat acorduri cu miniştrii Agriculturii şi Transporturilor.

În urma întâlnirii de sâmbătă seara, dintre reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi cei ai transportatorilor şi fermierilor s-au stabilit şase puncte care ar putea fi implementate în termen de 30 de zile.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

1. Stabilirea unor culoare dedicate la frontiere şi în Portul Constanţa care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);

2. Reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;

3. Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor la maximum 5%;

4. Stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanţele se menţin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depăşite cu maximum 10%- raportat la tonajele legal premise);

5. Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacţia;

6. Identificarea unei soluţii privind sancţionarea doar a furnizor şi a destinatarului în cazul depăşirii încărcării camioanelor”, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Tot sâmbătă, reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat un acord cu ministrul Agriculturii. Acesta include mai multe probleme pe care ministrul Florin Barbu a promis că le va rezolva.

Protestatarii au semnat un document care conţine şapte puncte. De asemenea, în acord sunt incluse termenele de rezolvare a problemelor cu care se confruntă fernierii şi transportatorilor.

1. Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR şi a celei B1 cu TR1 precum şi înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregristrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV şi respectiv a ITP-ului, cu exonerarea aplicării dispoziţiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României. Termen: proxima şedinţă de guvern.

2. Ordonanţa de urgenţă privind amînarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenţei. Termen: proxima şedinţă de guvern.

3. Măsura compensării în cuantum de 100 Euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022. Termen: adoptare act normativ pînă la data de 15 februarie 2024, plata urmînd a se efectua pînă la data de 31 mai 2024. Măsura acordării a 100 Euro pe UVM – vaca de carne. Măsura acordarii a 100 Euro pe UVM – porc. Măsura acordării a 100 Euro pe UVM – pasăre.

4. Discuţiile privind sistemul zootehnic vor avea loc în data de luni, 15 ianuarie 2024, şi în prezenţa reprezentanţilor sectorului zootehnic.

5. În ce priveşte condiţionalităţile GAEC 7 şi GAEC 8 amendamentul este trecut prin vot, la propunerea României, în Consiliul de Miniştri, de către 15 state, şi a fost trimis către Comisie pentru a aproba derogarea.

6. A fost creat fondul de risc din care s-a reţinut un cuantum de 3%, ceea ce reprezintă suma de 100 milioane Euro, după cum urmează: a) 40 milioane Euro din subvenţii;b) 30 milioane Euro de la UE, sumă solicitată şi aprobată; c) 30 milioane Euro de la bugetul national. Până la data de 31 ianuarie a.c. se aşteaptă procesele verbale de calamităţi aferente anului 2023, şi va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de secetă.

7. Completarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a agenţiilor/subordonatelor MADR urmare a reorganizării precum şi întărirea codurilor de etică aplicabile, conform legii.”

Celelalte revendicări vor fi supuse analizei instituţiilor şi autorităţilor naţionale şi europene, urmând a fi soluţionate, cu sprijinul MADR, au precizat protestatarii.

Protestatarii au mai avut discuţii la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Duminică, de la 11.00, delegaţia ar trebui să se meargă la Ministerul Finanţelor.

Citește și