• Planeta este în pragul colapsului, avertizează Organizația Meteorologică Mondială.
  • ONU declanşează „alerta roşie”.
  • Activist: „Nu suntem atenți la fenomenul de albedo.

ONU declanşează „alerta roşie”. Planeta ta este în pragul colapsului, avertizează Organizația Meteorologică Mondială. Au fost doborâte recorduri pentru căldura oceanelor, creşterea nivelului mării și retragerea gheţarilor, iar anul 2023 a încheiat cel mai fierbinte deceniu înregistrat vreodată. Ne îndreptăm spre o criză climatică fără precedent. Mai putem salva planeta?

Cum va afecta această criză climatică viețile oamenilor?

„Planeta nu are nici o problemă că se încălzește, temperaturi ridicate au mai existat. Noi ne îndreptăm într-un moment de criză pe care nu îl tratăm cum trebuie. Ne ascundem prin faptul că încercăm să reducem emisiile sau prin mașinile electrice fără a ne gândi cum să întoarcem carbonul în molecule care nu mai sunt volatile. Spre exemplu în lemn. Exploatările se realizează cu pierderi mari. Nu suntem atenți la fenomenul de albedo. Planeta se transformă dintr-un albastru deschis într-un albastru tern, ceea ce generează o încălzire suplimentară”, a declarat Adrian Bîlbă, activist de mediu, pentru Aleph News.

Citește și

Recomandări

ALEGERI 2024
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
LASCONI ARE 18%
„MULȚUMESC, BUCUREȘTI”
DECLARAȚIILE LIDERULUI AUR
TRUMP ȘI BIDEN FAC ECHIPĂ