• Liderii coaliției nu au stabilit, marți, data alegerilor prezidențiale.
  • „Este blocaj total”, spun surse politice pentru MEDIAFAX.
  • O nouă şedinţă urmează să aibă loc vineri.

Saga negocierilor pentru data alegerilor prezidențiale continuă. Coaliția nu a reușit să cadă de comun nici astăzi cu privire la tururile de alegeri.

„Este blocaj, un blocaj total”, spun surse politice pentru MEDIAFAX după şedinţa Coaliţiei de marţi. Conform surselor citate, o nouă rundă de negocieri se va desfăşura vineri.

Liberalii vor organizarea alegerilor prezidenţiale în noiembrie-decembrie, în timp ce social-democraţii pledează pentru luna septembrie, aşa cum a fost convenit în coaliţie.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

„În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale”, a spus Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern de vineri.

Acesta preciza că săptămâna aceasta va fi stabilită la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, când se va desfăşura primul tur.

Citește și