• Infectările zilnice din Europa s-au dublat în ultimele 10 zile, atingând un total de 7.8 milioane cazuri și aproximativ 247.000 decese.
  • Spania, care a înregistrat 1 milion cazuri la începutul săptămânii, „presimte” că numerele reale sunt mult mai mari – în jur de 3 milioane
  • Franța este a doua țară europeană care depășește un milion de infectări cu noul virus
  • Guvernele din toată Europa anunță restricții, în încercarea de a evita carantina din martie și aprilie

Odată cu noile restricții impuse pentru a opri pandemia de Covid-19, Franța a avertizat vineri că Europa va continua să se confrunte cu o luptă aprigă împotriva noului coronavirus până în 2021, relatează Reuters.

Infectările zilnice din Europa s-au dublat în ultimele 10 zile, atingând un total de 7.8 milioane cazuri și aproximativ 247.000 decese. Al doilea val dinaintea începerii sezonului rece a distrus orice speranță de revenire economică.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat în cadrul unei vizite la un spital din apropiere de Paris: „Analizând ce spun oamenii de știință, înțeleg că previziunile legate de Covid sunt proiectate, în cel mai bun caz, până vara viitoare”.

Franța a fost una dintre cele mai lovite țări – atât de Covid, cu peste 1 milion cazuri înregistrate vineri și 42.000 cazuri zilnice, cât și de restricțiile impuse.

Pacienții de Covid-19 deja ocupă aproape jumătate din cele 5,000 paturi de terapie intensive din Franța – unul dintre reprezentanții guvernului avertizează că virusul s-a răspândit mult mai repede decât în primăvară.

În continuare, guvernele concep restricții, din dorința disperată de a evita carantina din martie și aprilie – care deși a ținut puțin răspândirea sub control, a „strangulat” economia.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Belgia, una dintre cele mai afectate țări, al cărei ministru de Externe a fost internat în decursul săptămânii la terapie intensivă, a impus restricții precum limitarea contactului social și interzicerea meciurilor sportive.

În Republica Cehă, prim-ministrul Andrej Babis intenționează să-l demită din funcție pe ministrul Sănătății, care a încălcat restricțiile printr-o vizită la un restaurant – care ar fi trebuit să fie închis.

În Spania, care a trecut de 1 milion cazuri la începutul săptămânii, a impus restricții noi privind viața de noapte în Castilla, Leon și Valencia. Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că „în ciuda faptului că Spania deja are cel mai mare număr de cazuri din Europa, realitatea ar putea fi și mai cruntă, cu peste 3 milioane”.

Guvernatorul Campaniei, regiunea sudică a Italiei, care a impus deja restricții și a închis școlile, a cerut blocarea totală, spunând că „jumătățile de măsură” nu funcționează.

Experții în sănătate publică din Italia au declarat că situația atinge niveluri critice în multe regiuni, devenind imposibil de gestionat în totalitate.

Presiunea crește și în spitalele din Olanda, astfel încât pacienții sunt din nou transferați în Germania.

Cum stau lucrurile în SUA

Statele Unite au raportat mai mult de 80.000 noi cazuri vineri – cel mai mare număr de infectări zilnice de la începutul pandemiei, conform CNN.

Experții avertizează că „urmează ce-i mai rău”, după ce vineri cele 80.005 cazuri înregistrate au depășit vârful raportat pe 16 iulie, de 77.362 – date oferite de Universitatea Johns Hopkins.