• Președintele FRF va fi membru în consiliul FIFA în următorii 5 ani
  • Șeful fotbalului românesc va primi 100.000 de euro/an de la FIFA
  • Răzvan Burleanu: „Îmi voi reprezenta țara cât mai bine posibil”

România nu s-a calificat la Euro, dar șeful FRF a prins un loc în elita fotbalului. Răzvan Burleanu va fi membru al Consiliului FIFA. S-a calificat ușor – erau patru locuri libere și s-au înscris patru candidați.

Răzvan Burleanu, președinte FRF: „Este o decizie pe care am luat-o în ultimele zile. Am fost încurajat foarte puternic de alți președinți de Federații importante din Europa. Astăzi, m-am bucurat să regăsesc în unanimitate acest sprijin și din partea colegilor mei din CeX. Știu că va fi o luptă dificilă, dar vă asigur că îmi voi reprezenta țara cât mai bine posibil. Este o oportunitate unică pentru România. Un succes în aceste alegeri ne va oferi posibilitatea de a înțelege fotbalul la nivel global și vom avea posibilitatea de a transpune aceste înțelgeri în decizii la nivel național. Îmi mai asum alt obiectiv. Să inspir alți români tineri, care consideră că anumite funcții le sunt interzise.

În cei cinci ani în care va fi vocea României în forul de la Zurich, Burleanu va fi plătit cam la fel ca un fotbalist de la o echipă bună din Liga I – o sută de mii de euro pe an. Plus o diurnă de 300 de euro pe zi și alte beneficii. Asta pe lângă salariul de la FRF.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1