• AEP a recalculat numărul de voturi prin corespondență care nu au ajuns la București.
  • 14.000, adică 40% dintre cele trimise în țară, au fost pierdute.
  • Autoritatea Electorală spune că este vina Poștei Române.
  • Șeful Poștei Române a redat într-o postare pe Facebook comunicatul trimis de instituție drept reacție la scandalul voturilor prin corespondență.

Peste 14.000 de plicuri cu votul românilor care au ales să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare 2020 nu au ajuns la birourile electorale, potrivit președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică.

UPDATE 20.19 Șeful Poștei Române a scris pe Facebook despre procesul electoral în care este implicată și Poșta Română

Horia Grigorescu, Șeful Poștei Române, a scris pe Facebook despre procesul electoral în care este implicată Poșta Română.

„Compania Națională Poșta Română, în calitate de funizor național de servicii poștale, a realizat în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă, serviciile de expediere a documentelor electorale către cetățenii români din diaspora care și-au exprimat intenția de a vota prin corespondență.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, Poșta Română, în baza angajamentului asumat în parteneriatul cu AEP, realizeaza și serviciul de predare a plicurilor, conținând buletinele de vot recepționate din străinătate, până în data de 3 decembrie, ora 23:59.

Activitatea de distribuire efectivă a plicurilor electorale expediate de Poșta Română se realizează de către fiecare operator poștal național, din țara în care românii din diaspora au rezidența.

Cu toate acestea, pentru a avea suficient timp la dispoziție și în acord cu dispozițiile legale în vigoare, Poșta Română a expediat, prin punerea la dispoziția tuturor administrațiilor poștale străine, plicurile electorale în intervalul 2 – 13 noiembrie. Algoritmul de distribuire a plicurilor electorale a avut în vedere acoperirea cu prioritate a țărilor mai îndepărtate și unde expedierea s-a realizat pe cale aeriană, tocmai pentru ca cetățenii din aceste țări să aibă la dispoziție suficient timp pentru a își exercita votul”.

Acesta a redat integral comunicatul trimis de instituție.

UPDATE 19.51 Orban, despre voturile pierdute pe drum: „Și eu am un prieten care mi-a spus că votul nu a ajuns”

Premierul Ludovic Orban a vorbit despre problemele apărute în cazul voturilor prin corespondență după ce mai mulți români s-au plâns de faptul că opțiunea lor nu a fost luată în calcul. Șeful Guvernului a spus că a solicitat explicații și a dezvăluit faptul are un prieten care i-a reclamat situația.

Potrivit premierului Ludovic Orban, au existat 35.000 de cereri valide pentru care s-a trimis plicul în perioada 4-14 noiembrie prin intermediul Poștei Române. În scrisoare existau instrucțiuni, iar plicul a putut fi trimis sau dus de alegător la misiunile diplomatice. De asemenea, a existat varianta ca plicul să fie trimis în țară până la data de 3 decembrie, la ora 24.00. Toate plicurile care au ajuns după acest termen nu sunt considerate valide, a precizat premierul Orban care a dezvăluit faptul că un prieten i s-a plâns despre acest lucru.

„Inclusiv eu am un prieten care mi-a zis că a trimis plicul cu 12 zile înainte și nu a ajuns la ambasadă până la data de 3. A ajuns în cursul zilei de ieri. Ei primesc din partea AEP că votul exprimat nu este valid și primesc recomandarea că pot să voteze prin prezența la secția de votare. Deși suntem în condiții de pandemie, am reușit prin eforturile Ministerului de Externe, a ministrului Aurescu, să constituim un număr impresionant de secții de votare. (…)

E posibil, fie unii să nu fi votat, deși au primit plicul, există această situație. Și la alte alegeri la care s-a votat prin corespondență au existat multe voturi care nu au fost valide. Este posibil ca unii poate să fi uitat să voteze sau au renunțat să voteze. Mulți din cei care au cerut să voteze prin corespondență au cerut într-un vârf pandemic.

Probabil, temători că nu știau dacă pot să voteze la secție au solicitat să voteze prin corespondență. În ceea ce priveste plicurile validate la misiunile diplomatice, sunt peste 3000, iar plicurile care au ajuns în țară care sunt preluate de Poșta Română sunt cica 18.000, deci în total vreo 21.000 de voturi din 35.000”, a spus prim-ministrul Ludovic Orban.

Șeful Guvernului susține că după data de 3 decembrie au ajuns câteva sute de plicuri cu voturi prin corespondență. Orban a mai spus că legea privind votul prin corespondență trebuie să fie îmbunătățită.

Au ajuns un număr de câteva sute de plicuri cu voturi exprimate care au venit după data de 3 decembrie, ele nu pot fi considerate valide pentru că așa spune legea. Tocmai din cauza aceasta când li s-a comunicat că votul nu este valid, li s-a comunicat că pot vota și fizic.

E posibil să fie din cauza serviciilor poștale din țările respective. Îi rog pe cetățenii cărora, poate nu din cauza lor, cei mai mulți, nu li s-a validat votul, să-și exercite votul în cursul zilei de mâine. Asta e procedura legală care a fost instituită, ea trebuie îmbunătățită ”, a precizat Ludovic Orban.

Premierul Orban a mai dezvăluit faptul că AEP a cerut Poștei Române o situație exactă a scrisorilor din cadrul procedurii privind votul prin corespondență.

UPDATE 17.20 Mărturia unui român din Londra care a vrut să voteze

Un român din Londra a vrut să voteze într-o secție de votare, așa cum i-a îndrumat Constantin Mitulețu, președinte AEP, pe cei din diaspora.

Românul a mers la cea mai apropiată secție de votare, dar aceasta era închisă. Alți români din Londra se află în aceeași situație.

„14.000 de voturi sunt pierdute pe drum și autoritățile de la București dau din colț în colț, dau vina unii pe alții, și mi se spune că „Dacă s-au pierut voturile dumneavoastră pe drum, veniți aici la secție și votați”.

„Și am venit la una din secțiile din Londra, dar aceasta este închisă”, a mai spus Bogdan, românul din Londra care și-a dorit să voteze.

Cetățean român în Londra: Știți cumva unde este?
Bogdan: Pentru votare?
Cetățean român în Londra: Da.
Bogdan: Uite acum fac un filmuleț, Bogdan mă numesc, și am venit aici la secție. Ar trebui să fie două secții.

„Sunt aici împreună cu alți români din Londra și încercăm să găsim o secție. Fac un scurt video ca să le arătăm că își bat joc de noi. Cu o oră în urmă am aflat că 14.000 de voturi ale românilor din diaspora au dispărut. Nu sunt înregistrate”, a spus Bogdan, un român din Londra care a vrut să voteze, dar secția de votare a fost închisă.

AEP a recalculat numărul de voturi prin corespondență care nu au ajuns la București: 14.000

AEP a recalculat numărul de voturi prin corespondență care nu au ajuns la București: 14.000, adică 40% dintre cele trimise în țară au fost pierdute.

Autoritatea Electorală spune că este vina Poștei Române.

Constantin Mitulețu, președintele AEP, a declarat pentru Libertatea că singura șansă ca să voteze este de a merge la cea mai apropiată secție de vot: „votul prin corespondență s-a încheiat pe 3 decembrie”.

USR, despre sesizările românilor din diaspora care reclamă că votul lor prin corespondență nu a ajuns la AEP

Primim mii de sesizări din partea românilor din diaspora care reclamă că votul lor prin corespondență nu a ajuns la AEP.Ei și-au înțeles îndatorirea civică de a vota și au făcut-o în condiții de siguranță folosind votul prin corespondență. Acum li se spune că au făcut-o degeaba.

AEP ne spune că aproape jumătate din voturile prin corespondență au fost pierdute. Nu ne interesează un joc de pasare a responsabilității între AEP și Poșta Română, vrem un răspuns clar pe care aceste două instituții le datorează cetățenilor români.

Numirile politice în companii și instituții ale statului afectează performanța acestora și azi se vede încă o dată nevoia de profesionalizare pe toate paliererele statului.

Cerem Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe și Biroului Electoral Central să ia urgent toate măsurile de informare publică pentru ca cetățenii al căror vot nu a ajuns la AEP să știe și să găsească soluții să voteze fizic.
Îi rugăm pe toți românii din diaspora să își verifice mailul pentru a ști dacă trebuie să voteze fizic.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!