• Partidele încep dezbaterile pentru formarea noului Guvern.
  • PSD se lovește de multe uși închise.
  • USR și AUR au spus clar că nu-i susțin pe social-democrați.
  • Partidele au anunțat și care sunt propunerile pentru funcția de prim-ministru.

Cu doar câteva ore înainte de anunțarea oficială a rezultatelor, partidele iau startul în marea tocmeală.

Bucuria din tabăra PSD începe să pălească pentru că au primit semnale de uși închise peste tot, pentru formarea unei majorități. USR și AUR au spus clar că nu-i susțin pe social-democrați.

Surpriza AUR merge și mai departe și spune că nu votează nicio formulă guvernamentală pe care o vor inventa partidele parlamentare. În tabăra guvernamentală este o tensiune în creștere.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Dacă aseară erau dați la un scor foarte apropiat de Partidul Social Democrat, iată că, dimineață diferența s-a mărit în defavoarea lor. Se anunță discuții în spatele ușilor închise, cea mai importantă este o întâlnire a liderilor PNL cu președintele Klaus Iohannis, care ar urma să aibă loc în cursul zilei de azi.

Ce urmează de azi înainte

Urmează procedurile constituționale de formare guvernului. După anunțarea rezultatelor oficiale de la BEC care va avea loc, cel mai proibabil, mâine, președintele va chema reprezentanții partidelor parlamentare la consultări.

Fiecare partid a anunțat că are propria propunere pentru funcția de prim-ministru.

Premierul Ludovic Orban de la PNL și Dacian Cioloș, USR-PLUS.

PSD nu vine cu unul, ci cu patru propuneri. Printre ele nu se numără și șeful partidului, cum e tradiția la PSD. Ei i-au anunțat pe Alexandru Rafila, foștii premieri, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu și Vasile Dâncu, șeful Consiliului Național.

După consultări, președintele Iohannis va face marele anunț, dacă va avea sau nu ”guvernul meu”. Dacă facem o simulare avem un parlament de 465 de parlamentari cu o majoritate necesară de 233 voturi.

Dacă negocierile se vor finaliza cu un acord PNL-USR-UDMR, noua alianță are și guvernul și parlamentul, adică dă premierul și președinții celor două camere.