• Afaceriștii din domeniul farmaceutic sau al tehnologiei medicale au câştigat bani buni
  • De pe urma coronavirusului au avut de câștigat și producătorii de ventilatoare pulmonare şi de măşti de protecţie
  • Averile lor au crescut până la 12.6 miliarde dolari

În timp ce pe unii afaceriști criza coronavirusului i-a pus la pământ la propriu, alții au devenit miliardari. Printre ei se numără Stephane Bancel CEO-ul companiei de biotehnologie Moderna.

Acesta avea o avere estimată la 720 milioane de dolari, iar acum crescut la 1.5 miliarde dolari. Moderna fiind una dintre companiile care efectuează teste ale unui vaccin şi ale tratamentelor pentru COVID-19.

Potrivit Forbes, Bancel este urmat de Gustavo Denegri, deţinător a 45% din acţiunile DiaSorin. Această companie produce teste pentru depistarea coronavirusului, iar averea lui Denegri a crescut la 1.1 miliarde dolari.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Menţiuni există şi pentru Alain Merieux, fondatorul BioMerieux, care a ajuns să deţină o avere de 7.6 miliarde dolari, cu 25% mai mult decât la începutul pandemiei, dar şi pentru Maja Oeri, urmaşa lui Fritz Hoffmann-La Roche, fondatorul Roche.

Top 10 este completat de Leonard Schleifer (2.2 miliarde dolari), George Yancopoulos (1.2 miliarde dolari), Thomas Struengmann (6.9 miliarde dolari), Andreas Struengmann (6.9 miliarde dolari) şi Li Xiting (12.6 miliarde dolari).