• Românii au fost interesaţi în 2023 mai ales de acţiunile Tesla (TSLA), pe bursele americane, şi de acţiunile Nordea Bank Abp (NDA), pe pieţele europene, suma medie alocată tranzacţionării de acţiuni fiind de 1.640 de euro/utilizator, potrivit unui studiu Revolut.
  • ETF-urile preferate de clienţii români în 2023 au fost Vanguard S&P 500 (VUSA), Xtrackers Global Inflation-Linked Bond ETF (XGIN) şi iShares Treasury Bond 7-10yr (Dist.) ETF (IBB1).
  • Un utilizator român a investit de aproape două ori şi jumătate mai mulţi bani decât o investitoare.

Utilizatorii români ai Revolut s-au situat printre cei mai entuziaşti investitori europeni, după numărul de clienţi ai produselor de investiţii, iar portofoliul mediu/ client a atins suma de 1.640 euro, în timp ce media per utilizator, la nivelul SEE, a fost de 1.827 euro. Pe piaţa locală, cea mai mare sumă medie investită a fost înregistrată în rândul segmentului de vârstă 45-54 de ani, atingând 3.145 euro/client.

O abordare diferită a produselor investiţionale propuse de Revolut s-a remarcat şi în funcţie de sex – bărbaţii s-au dovedit a fi investitori individuali mai entuziaşti decât femeile, atât în privinţa frecvenţei investiţiilor, cât şi a sumelor.

Un utilizator român a investit de aproape două ori şi jumătate mai mulţi bani decât o investitoare – 1.980 euro în medie/ client faţă de 840 euro/ clientă.În rândul clienţilor din SEE, cele mai tranzacţionate acţiuni de pe bursele americane au fost cele ale producătorului de vehicule electrice Tesla (TSLA), urmate de cele ale companiei de transporturi spaţiale Momentus (MNTS) şi ale companiei auto chinezeşti NIO (NIO). Printre acţiunile europene preferate de clienţii Revolut s-au numărat cele ale producătorului olandez de bere Anheuser-Busch (1NBA), urmat de gigantul german din industria auto Volkswagen (VOW3) şi compania olandeză de plăţi electronice Adyen (1N8).

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI
CE FACI ÎN CAPITALĂ DE FLORII?

La fel ca majoritatea europenilor, românii au preferat să adauge în portofoliile lor investiţionale acţiunile companiei americane Tesla (TSLA), precum şi pe cele ale producătorului de vehicule electrice NIO (NIO) şi şi-au diversificat portofoliile cu acţiunile companiei de divertisment AMC (AMC).

În privinţa preferinţelor pentru acţiunile europene, pe primul loc în top s-a situat compania finlandeză Nordea Bank (04Q), iar top trei acţiuni preferate a fost completat de banca olandeză ABN AMRO Group N.V. (AB2) şi de compania germană de tehnologie optică Jenoptik AG (JEN).Pentru cei care sunt interesaţi de produsele investiţionale diversificate şi cu eficienţă ridicată, anul trecut, Revolut a introdus fondurile deschise tranzacţionate la bursă (ETF), care oferă accesul la portofolii diverse compuse din acţiuni şi obligaţiuni. Cu investiţiile în ETF-uri este mai uşor de gestionat riscul şi clienţii reduc timpul alocat documentării şi căutării celor mai atractive plasamente.

Pentru a avea un comportament constant de investitor şi pentru a reduce impactul volatilităţii preţului pe termen scurt, Revolut a adăugat opţiunea „Cumpără recurent” care le permite clienţilor să cumpere acţiunile dorite cu o anumită frecvenţă, la un anumit moment. ETF-urile preferate de clienţii români în 2023 au fost Vanguard S&P 500 (VUSA), Xtrackers Global Inflation-Linked Bond ETF (XGIN) şi iShares Treasury Bond 7-10yr (Dist.) ETF (IBB1).

Citește și