- Peste 40% din buget a fost alocat în primele două luni
- Guvernul a decis să aloce un plafon de garantare de 1,5 mld. lei în 2021
- Termenul de aprobare a garanţiei este de maximum 48 de ore
Dacă vrei să cumperi o locuință printr-un credit garantat de stat, ar fi bine să te grăbești. Programul „Noua Casă” a terminat deja peste 40% din buget în primele două luni de la deschiderea de anul acesta.
Care este situația acum cu programul „Noua Casă”?
Aproape cinci mii de locuințe au fost cumpărate cu un astfel de credit la sfârşitul lunii martie 2021. Așa se face că au fost folosite deja 43 de procente din plafonul de garantare de un miliard și jumătate de lei. Programul Noua Casă are 250 de cereri, în medie, pe zi.
Cât durează aprobarea unui dosar pentru Noua Casă?
Cam cinci săptămâni. Destul de mult pentru un viitor proprietar nerăbdător. Dar sunt de parcurs 4 etape. Aprobarea financiară, analiză juridică, evaluarea imobilului și aprobare finală.