• Competiția a fost organizată în regiunea Provence din Franța de publicația La Revue du Vin de France.
  • Echipele participante au degustat șase vinuri albe și șase vinuri roșii din întreaga lume.
  • Pentru fiecare vin, participanții trebuiau să identifice soiul, țara, anul de recoltă și producătorul.

O echipă de 5 degustători români a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, care a fost organizat în regiunea Provence din Franța. Echipa a degustat 6 vinuri albe și 6 roșii din întreaga lume. Pentru fiecare vin în parte, participanții trebuiau să identifice soiul, țara, regiunea, anul de recoltă și producătorul.

Echipa, formată din Julia Scavo, Valentin Ceafalău, Horia Hasnaş şi Cosmin Udrea, antrenată de Radu Rizescu, a avut o primă jumătate de concurs mai puţin inspirată, dar în a doua jumătate, după mai multe identificări corecte ale vinurilor, a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului. Pe locul doi s-a clasat Olanda și pe trei Danemarca.

În cadrul concursului, echipele – formate din patru degustatori şi un antrenor – au testat în orb şase vinuri roşii şi şase vinuri albe din întreaga lume. Pentru fiecare băutură în parte, echipele trebuiau să identifice soiul, ţara de origine, regiunea, anul de recoltă şi — dacă a fost posibil — producătorul.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

„După un început timid, echipa României a reușit să obțină o revenire fără precedent la a doua probă a degustării, într-o finală uluitoare împotriva Olandei (108 puncte la 107). Danemarca a obținut 95 de punct, Franța – 24 de puncte”, scrie la Revue du Vin.

Citește și