- Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 ,,One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”), a murit.
- Artista americană a murit în somn în prezenţa membrilor familiei sale în reşedinţa ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei, a dezvăluit agentul ei, David Shaul, care nu a precizat cauza decesului.
- Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, după care au divorţat în 1977.
Actriţa americană Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 ,,One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”), a murit la vârsta de 88 de ani, potrivit NYT.
Artista americană a murit în somn în prezenţa membrilor familiei sale în reşedinţa ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei, a dezvăluit agentul ei, David Shaul, care nu a precizat cauza decesului.
Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit vineri din cauze naturale. Celebra actriţă fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieşit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală.
Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci” , o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962.
Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile ,,cel mai bun film” , ,,cel mai bun regizor” (Milos Forman), ,,cel mai bun actor în rol principal” (Jack Nicholson) şi ,,cel mai bun scenariu adaptat” (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).
În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o.
Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat ,,Ratched” , care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare.
Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977.